In curand, cinematografele vor fi invadate de micile creaturi galbene, numite minioni. Odata cu lansarea filmului „Minionii”, afla cateva secrete despre aceste personaje animate.
Prima oara cand i-am intalnit pe minioni a fost in filmul „Despicable Me” („Sunt un mic ticalos” – 2010, regizat de Pierre Coffin si Chris Renaud). Pe langa actiunea principala, ne tot poticneam de niste monstruleti mici si galbeni, cu un limbaj care parea cunoscut si totusi era de neinteles, impiedicati si sarcastici, ajutoarele simpaticului ticalos Gru. Personal, eu m-am topit din prima clipa in care i-am vazut!
Dupa aceea, in 2013, i-am regasit pe marile ecrane, in urmarea „Despicable Me 2”. Deja, fenomenul „teribililor” minioni lua amploare.
Acum, pe 10 iulie 2015, se lanseaza un nou film in care, de aceasta data, aratarile galbene sunt personajele principale, in 90 de minute de amuzament animat! In aceasta aventura (in care actiunea preceda celelalte doua filme), minionii inca nu l-au gasit pe Gru si sunt in cautarea celui mai ticalos sef pe care sa il ajute.
Astfel, iti propun sa descoperi cateva detalii despre ei, numai bune pentru a-ti da pofta de film!
- Minionii vorbesc o limba inventata
Vocile lor sunt realizate de cei doi regizori, Pierre Coffin si Chris Renaud, iar limba pe care o vorbesc este o combinatie intre engleza, rusa, coreeana, spaniola, franceza si italiana. Insa, pe alocuri, mai sunt si cuvinte inventate, cum ar fi „papoi” care, in minioneza, inseamna „jucarie”.
- Au propria lor nuanta
Da, minionii sunt galbeni, insa stiai ca aceasta nuanta de galben a fost patentata de PANTONE Color Institute? Despre acest galben, directorul executiv al companiei a spus ca este „culoarea sperantei, a bucuriei si a optimismului”.
- Ar fi trebuit sa fie mult mai mari
Initial, acolitii lui Gru au fost imaginati ca fiind de dimensiunea oamenilor, niste galigani puternici. Insa, din pricina reducerilor de buget pentru film, minionii au ajuns mult mai mici. In plus, regizorul Pierre Coffin a explicat ca, pentru a-l face pe Gru mai simpatic, animatia avea nevoie de niste ajutoare mai caraghioase.
- Minionii au si ei inamici
In caz ca nu iti mai aduci aminte, in „Despicable Me 2”, apar si niste minioni rai, de culoare mov. (De fapt, sunt minioni obisnuiti, care au fost injectati cu un ser periculos.) Motivul pentru care minionii rai sunt mov este pentru ca aceasta culoare se afla la polul opus al spectrului fata de galben.
- Aspectul minionilor
Cred ca ai observat ca exista minioni mai scunzi, mai inalti sau mai rotofei sau ca sunt unii care au doi ochi si unii care au unul singur. Dar stiai ca, pana acum, fanii au observat 48 de aspecte diferite ale minionilor? De asemenea, minionii au doar 3 degete la o mana si 5 posibile tunsori.
Mai departe, te invit sa vezi trailerul filmului „Minionii” si sa ne spui ce particularitati ai mai observat. Ne vedem la cinema!
Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy