Liderii anului 2021 in educatie pentru oameni mari

Intr-o perioada plina de incertitudini, ca cea pe care o traim, avem nevoie sa ne amintim ca educatia este cea mai valoroasa investitie pe care o putem face, fie ca e vorba de educatia copiilor, a parintilor sau a fiecaruia dintre noi, in vederea autocunoasterii.

La Gala Itsy Bitsy Lideri pentru Liderasi 2022 le oferim recunoastere liderilor care au acordat, in 2021, o atentie deosebita nevoii de dezvoltare continua, atat a copiilor, cat si a adultilor.

Iata care sunt liderii anului 2021 in educatie pentru oameni mari:

Urania Cremene

Unul dintre liderii anului 2021 in educatie pentru oameni mari este Urania Cremene, cel mai apreciat expert in Parenting din Romania. De mai bine de 10 ani, Urania isi dedica activitatea parintilor, ajutandu-i sa construiasca relatii sanatoase cu copiii lor prin abordarea unui stil de parenting echilibrat.

Urania Cremene este autoarea All About Parenting, primul program de parenting din Romania si singurul din lume bazat pe cele mai noi cercetari in stiinta motivatiei.

In ultimii 5 ani, impreuna cu echipa All About Parenting, Urania Cremene a organizat peste 2000 de seminarii gratuite, conferinte si workshop-uri intensive, la care au participat sute de mii de parinti din toata tara.

Urania a impartasit cu parintii informatii valoroase despre cresterea copiilor si in cadrul emisiunii radio „In direct cu Urania Cremene”, de la Itsy Bitsy.

In 2021, Urania a devenit SuperNanny, iar mesajul parentingului echilibrat propus de ea a ajuns la parintii din Romania prin intermediul celei mai populare emisiuni de parenting din lume.

Oana Moraru

Oana Moraru, fondatoarea Scolii Helikon si a platformei „Vocea Parintilor”, este unul dintre cei mai apreciati experti in educatie din Romania si unul din liderii anului 2021 in educatie pentru oameni mari. Oana este profesor de limba romana si invatator, mentor, formator si consultant educational, cu o experienta de aproape 25 de ani in invatamant.

Oana Moraru s-a remarcat ca lider in educatie pentru viziunea sa asupra reformarii sistemului de invatamant prin activitati de mentorat cu profesori, parinti si copii.

In ultimii ani, Oana Moraru a adunat in jurul sau o comunitate de parinti si dascali care vor sa se adapteze nevoilor actuale de educatie ale copiilor, cum ar fi nevoia de a gandi critic, de a gasi solutii ingenioase, de a se adapta permanent la schimbare si de a comunica eficient.

In 2021, Oana a continuat sa militeze pentru adaptarea metodelor educationale la nevoile actuale ale copiilor, oferind inspiratie atat profesorilor, cat si parintilor.

Paul Olteanu

Unul din liderii anului 2021 in educatie pentru oameni mari este Paul Olteanu, Master Trainer si Executive Coach specializat in comunicare, neurostiinta si procese de transformare.

Cu o experienta de 13 ani in sustinerea de programe de training, coaching si consultanta catre echipe si public din Europa, America si Asia, Paul dezvolta si livreaza programe de training si coaching bazate pe ultimele descoperiri din neurostiinta si psihologie, cu obiectivul de a genera transformari sustenabile, atat la nivel individual, cat si organizational.

Incepand din 2019, Paul realizeaza podcastul Mind Architect, cel mai ascultat podcast din Romania, in care abordeaza, din perspectiva neurostiintifica, subiecte precum fericirea, stresul, creativitatea, empatia sau capacitatea de invatare.

In 2021, Paul Olteanu si echipa Mind Architect au lansat „Neurostiinta la clasa”, un proiect educational care isi propune sa aduca neurostiinta si psihologia aplicate in randul copiilor de varsta scolara si sa faca din cunoasterea de sine o practica uzuala in viata lor de zi cu zi.


Ajunsa anul acesta la a saptea editie, Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderasi 2022 se va desfasura pe 17 februarie 2022, incepand cu ora 17:00, in sistem hibrid: va fi transmisa live de pe scena Le Château – Castelul din inima Bucurestiului, in direct pe Facebook Itsy Bitsy si itsybitsy.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s