Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa“ invita copiii, vineri, 27 iulie 2012, incepand cu orele 21.30, sa participe la programul „Leganati de Deinotherium”.Muzeul ofera periodic copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani ocazia de a petrece o noapte in incinta institutiei, inconjurati de piesele de patrimoniu. La poalele vestitului schelet de Deinotherium gigantisimum este amenajat un spatiu pentru dormit, cu saci de dormit, corturi şi saltele.
Programul „Leganati de Deinotherium” asteapta pe cei mai curiosi dintre copii, care pot ramane fara parinti sa viziteze muzeul in cursul noptii si sa… doarma in Sala Deinotherium-ului. Inainte de a adormi, „Leganati de Deinotherium”, copiii vor asculta o veche legenda despre o specie, legenda culeasa chiar de catre unul dintre cercetatorii muzeului. Dimineata, se vor povesti visele la o ceasca de cacao cu lapte si un baton gustos de cereale.
Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica apreciata de publicul de orice varsta.
Detalii si inscrieri pe www.antipa.ro