Lansarea cartii de parenting constient – Copilul invizibil

Psihologul Gáspár György vorbeste despre parentingul constient in cartea sa, Copilul invizibil, ce se lanseaza la Curtea Veche Publishing.

Gáspár György este presedintele Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie, membru in Colegiul Psihologilor din Romania si coordonator de programe ce privesc sanatatea relationala. Este unul dintre cei mai apreciati psihologi si psihoterapeuti relationali din Romania, iar cartea sa este menita sa revolutioneze perceptia despre metodele de parenting.

Copilul invizibil este o invitatie la descoperirea de sine cu ajutorul starii de mindfulness sau de prezenta constienta, scrisa pentru parinti si viitorii parinti. Realitatea ne arata ca trauma calatoreste in timp, nu se opreste la o singura generatie, iar procesarea experientelor noastre negative este o dovada de pretuire de sine si respect fata de copiii, nepotii si stranepotii nostri. Pentru ca ceea ce nu vindecam noi sunt rani pe care le lasam mostenire urmasilor nostri.” (Gáspár György)

Autorul nu scrie doar din perspectiva sa de psiholog clinician si psihoterapeut, ci face apel la situatiile de viata care l-au modelat, la practicile care l-au ajutat sa depaseasca momentele dificile si ofera, in acest sens, o serie de pasi esentiali care vin in sprijinul nu doar a parintilor de pretutindeni, ci a si a celor care pur si simple urmaresc in permanenta dezvoltarea lor interioara.

Cartea are un mesaj pentru fiecare cititor – acela dea indrazni sa ne uitam la copilul interior, asa cum parintii nostri nu au stiut sau nu au putut sa o faca, intr-o maniera ghidata de curiozitate, compasiune si acceptare umana neconditionata.

Lansarea cartii va avea loc pe 14 aprilie 2016 incepand cu ora 19.00 la Movieplex (Plaza Romania, B-dul Timisoarei, nr. 26) si va include o conferinta despre importanta descoperirii si acceptarii copilului interior si metoda de parenting constient.

Vor prezenta cartea Otilia Mantelers, expert in parenting, Cristina Trepcea, psihoterapeut si realizatoarea emisiunilor Meditatii pentru parinti si Psihotaclale de la Itsy Bitsy FM, Diana Stanculeanu, psiholog, si Miruna Meirosu, PR Manager Curtea Veche Publishing. Evenimentul, moderat de Ruxandra Rusan, realizatoarea emisiunii Lejer pe tocuri de la Itsy Bitsy FM, va include o sesiune de autografe. Intrarea este libera si se face intre orele 18.30 si 18.50 pe baza inscrierii la adresa simona@paginadepsihologie.ro.

Cartea este disponibila in magazinul online al editurii, curteaveche.ro, pe paginadepsihologie.ro si in librariile din toata tara la pretul de 32 lei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s