Ce se intampla cand iti protejezi copilul in exces

La ce să fim atenți când abordăm subiectul războiului cu copiii?

Evenimentele complexe din ultima vreme ne obligă să ne uităm cu mai mare atenţie la modul în care îi susţinem emoţional şi verbal pe copii, în special pe cei de vârstă mică, pentru a-i ajuta să facă faţă situaţiilor extrem de provocatoare, care îi pot marca pe viaţă.

Psihologul Mirela Horumbă consideră că este nevoie, mai mult ca oricând, să ştim cum putem să-i păstrăm pe copii în siguranţă și cum îi putem ajuta să treacă peste un eveniment copleşitor, traumatic din punct de vedere emoţional. Şi, mai mult decât orice, este esenţial să ştim cum să le vorbim, pentru a nu le transmite propria anxietate.

Ideea de a nu le spune copiilor prin ceea ce trecem acum, argumentată de faptul că ”ei sunt mici şi nu ştiu” este foarte nesănătoasă din perspectivă psihologică, consideră specialistul, pentru că ei deja văd şi simt că ceva în comportamentul adulţilor care îi îngrijesc este diferit.

Faptul că este o diferenţă vizibilă între ceea ce ei văd la noi şi cea ce ei aud de la noi îi fac să-şi piardă și mai mult încrederea, crescându-le și mai mult anxietatea.

Propria teamă şi îngrijorare transpar prin comportamentele noastre (mimică, gestică), chiar dacă noi nu percepem acest lucru la nivel conştient.

Aşadar, este foarte sănătos să vorbim cu copiii noştri, dar contează foarte mult să o facem corect: să fim autentici, în congruenţă cu ceea ce simţim şi cu realitatea în care trăim. E important ca mesajul nostru să transmită încredere şi sentimentul că ei se pot baza oricând pe noi. Nu este un lucru uşor, în condiţiile în care uneori şi noi, adulţii, ne simţim copleşiţi, anxioşi sau poate avem nevoie să descărcăm surplusul emoţional prin plâns.

Citește și: Cum le vorbim copiilor despre război

În mod natural, copiii sunt deschişi şi curioşi şi explorează lumea cu bucurie şi entuziasm. Uneori li se întâmplă şi lucruri rele, dar atunci când sunt susţinuţi emoţional, au capacitatea de a trece cu bine prin ele. Iar războiul face parte în acest moment din realitatea lumii şi nu îi putem închide pe copii într-o bulă în care să trăiască până trece pericolul.

Copiii noştri sunt expuşi zilnic la evenimente cu potenţial traumatic. Efectele acestora, fie că sunt dezastre naturale sau că sunt produse de mâna omului (violenţa, războiul, terorismul sau molestarea) pot fi reduse la minim. Deşi durerea de moment nu poate fi evitată, trauma este un fapt de viaţă, precum şi rezilienţa, înțeleasă drept capacitatea de a reveni la starea anterioară.

„Trauma nu este ceea ce ţi s-a întâmplat. Trauma este ce a avut loc în interiorul tău ca urmare a ceea ce ţi s-a întâmplat”. – Gabor Mate

De aceea, calmul adultului este esenţial. Copilul se va speria mai mult de reacţia adultului decât de eveniment în sine.

Iată, în continuare, zece recomandări practice de care să ținem cont atunci cînd le vorbim copiilor despre război:

1. Atunci când ne propunem să vorbim cu copilul despre situaţii cu potenţial periculos este important să ne testăm atent propriile noastre reacţii vizavi de tema de discuţie, eventual să vedem cum stăm cu propriile frici (vulnerabilitate, groază, frica de moarte).

2. Să ne calibrăm emoţional, adică să simţim că suntem în momentul potrivit; dacă nu ne simțim pregătiți, mai așteptăm și mai exersăm calibrarea emoțională. Stăpânirea de sine a adultului face diferenţa în transmiterea mesajului. Copiii “citesc” în tonalitatea vocii adultului şi pe faţa acestuia cât de periculoasă este pentru adult situaţia despre care se vorbeşte;

3. Să ne pregătim 2-3 poveşti (care au la bază tema neînţelegerilor între 2 personaje) de la care putem porni discuţia.

4. Să ne alegem cu grijă cuvintele, de preferat pe cele cu neutralitate emoţională şi adecvate vârstei (și să verificăm ce înţelege copilul prin cuvântul “război”, pentru a putea vorbi pe limba minţii lui).

5. Să fim autentici şi să le spunem copiilor că nici noi nu ne simţim mereu confortabil cu această experienţă pe care suntem obligaţi să o trăim.

6. Dacă primim o întrebare la care nu ştim să răspundem, să recunoaştem acest lucru şi apoi să vedem ce răspuns am putea găsi împreună cu copilul;

7. Să îi încurajăm pe copii să plângă dacă simt nevoia şi să le transmitem clar că nu este nimic în neregulă cu acest lucru. Să le reamintim că şi noi, adulţii, facem acest lucru (și să ne dăm voie să facem asta).

8. Să înțelegem și să le comunicăm copiilor că au dreptul să fie uneori speriaţi, alteori bucuroşi, şi că orice emoţie pe care o simt este în regulă. Se pot baza pe noi, să ni le comunice și să le înțelegem împreună!

9. Să îi asigurăm pe copii că ne pot pune orice întrebare consideră necesar, iar noi vom fi acolo ca să le răspundem.

10. Să îi asigurăm că, indiferent ce va fi, vom fi acolo şi împreună vom găsi o soluţie.

În ciuda vremurilor stresante şi turbulente pe care le traversăm, cuvintele noastre – atent alese – le pot dărui copiilor putere, ajutându-i să devină încrezători şi senini.

De asemenea, să ținem cont că viaţa are multe aspecte, nu este întotdeauna roz şi uşoară, însă atunci când au parte de susţinere emoţională, copiii pot trece cu bine peste provocări.

Acest articol a fost realizat împreună cu Mirela Horumbă, psiholog şi psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România, cu o bogată experiență în lucrul cu copii și părinți. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s