Jocuri pentru masa de seara

Orice poate deveni un joc, chiar si masa de seara! Iata 5 idei de jocuri pentru toata familia, care vor aduce multe rasete la cina.

De cele mai multe ori, masa de seara este cam singurul moment in care familia se aduna la un loc, in timpul zilelor lucratoare. Din pacate, multi parinti si copii ajung sa manance absenti, cu ochii atintiti la televizor.

Hai sa schimbam acest obicei si sa redescoperim placerea de a petrece timp de calitate alaturi de cei dragi. Si putem incepe prin… jocuri!

Musafirii de la cina

Fiecare persoana de la masa trebuie sa spuna pe cine ar invita la cina si de ce. Musafirul poate fi oricine, din orice epoca, poate fi un personaj din realitate sau din carti, filme sau desene animate. Acest joc poate scoate la iveala cunostintele si afinitatile celor de la masa.

Iar daca vrei sa complici putin jocul, scrie pe o foaie toate personajele propuse si propune urmatorul exercitiu de imaginatie. Ce ar avea cu totii in comun? Despre ce ar discuta?

Termina povestea

Am mai vorbit despre acest joc si intr-un alt articol. [Vezi articolul: Invata-ti copilul sa povesteasca] Cineva de la masa incepe o poveste, iar apoi, pe rand, fiecare participant adauga cate ceva, o simpla fraza sau un moment narativ intreg. Pe masura ce masa de seara se apropie de final, incercati sa gasiti si un sfarsit pentru poveste.

Recapitularea zilei

Fiecare membru al familiei povesteste, pe rand, ce a facut pe parcursul zilei. DAR, se alege dinainte o litera pe care nimeni nu are voie sa o foloseasca la inceput de cuvant. De exemplu, daca am ales sa nu folosim litera „R”, nu vom putea folosi cuvintele „rosu”, „ridicat”, „rest” sau oricare alt cuvant care incepe cu acea litera. Acest joc este un exercitiu foarte bun pentru imbogatirea vocabularului.

[Vezi si articolul: Jocuri pentru dezvoltarea vocabularului]

Ghici cine

Acest joc este cu atat mai amuzant cu cat sunt mai multi oameni la masa. O persoana va fi „arbitrul”. Ceilalti jucatori vor scrie pe cate o bucatica de hartie 3 cuvinte care sa ii descrie (fericit, jucaus, ocupat etc.) si ii vor inmana arbitrului ce au notat. Arbitrul amesteca biletelele, iar apoi le citeste, pe rand, cu voce tare. Jucatorii trebuie sa ghiceasca cine e cine.

Vorbeste fara pauze

Fiecare participant trebuie sa vorbeasca timp de 30 de secunde, spontan, fara sa se pregateasca dinainte, pe un subiect ales de alt jucator. Vorbitorul nu are voie sa faca pauze mai lungi de 2 secunde si nu are voie sa spuna „aaaa…” sau „gen”. Subiectele pot fi alese din orice domeniu, de la foarte permisive (cum ar fi „mere”), pana la foarte restrictive (cum ar fi „Ultima piesa de teatru vazuta”).

Tu te joci la masa de seara? Mai ai si alte idei de jocuri? Spune-ne si noua!

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s