Pe de o parte, impodobirea bradului poate deveni una dintre traditiile in familia ta. Pe de alta parte, desi imaginea pare idilica, bradul ornat de cei mici va fi departe de perfectiune. Tu preferi sa faci singur bradul sau vrei sa iti lasi si prichindelul sa participe? La Meditatii pentru parinti iti spunem parerea noastra.
Despre cand sa iti „construiesti” bradul nu vom vorbi foarte mult, pentru ca fiecare familie are momentele sale. Unii oameni au inceput cu impodobirea bradului deja, de la 1 decembrie sau de la Mos Nicolae, pentru a pastra spiritul Craciunului cat mai mult in casa. Altii considera Ajunul ca fiind cel mai bun moment pentru a aduce bradul in casa. Oricare ar fi alegerea ta, nu exista raspuns gresit.
In ceea ce priveste participarea copiilor la impodobirea bradului, noi consideram ca cel mai bine este sa renunti la ideea de Craciun perfect si sa iti lasi puiul sa te ajute, asa cum stie el.
„Eu cred ca e un moment frumos, la care sa participe si copiii, pentru ca ritualurile sunt importante pentru familii”, mentioneaza si Otilia Mantelers, specialist in parenting.
Cu siguranta, nu va iesi ceva estetic si posibil ca bradul va aduce mai mult a sorcova, dar, in acelasi timp, faptul ca l-ai impodobit cu micutul tau il va face cel mai frumos brad din lume.
Mai multe despre cum impodobirea bradului poate fi un timp de calitate in familie iti spunem acum, la Meditatii pentru parinti.