Inventeaza continuarea!

Intotdeauna se aud hohote de ras, in jocurile in care nu stii ce a facut cel de dinaintea ta. Iata doua jocuri pentru toata familia, in care fiecare inventeaza continuarea.

Jocurile mele preferate vor fi mereu cele care pun imaginatia la incercare si in care nimeni nu stie ce va urma. Sa luam ca exemplu jocul Continua Povestea: un jucator scrie pe o foaie o fraza dintr-o poveste, indoaie bucatica pe care a scris, iar celalalt continua povestea fara sa stie cum a inceput si tot asa. Este un fel de Telefonul fara fir pe hartie. L-am jucat de nenumarate ori si pot spune ca, de fiecare data, m-am amuzat copios.

Pe acelasi principiu de joc, iti propun sa faci rost de multe foi de hartie si pixuri si sa inveti doua jocuri noi, perfecte pentru o seara de calitate in familie!

  • Creatura din bucati (pentru 3-6 ani)

Fiecare jucator primeste o coala de hartie, impartita in trei sectiuni. In prima sectiune, cea mai de sus, fiecare deseneaza un cap – poate fi un om, un animal, un extraterestru, orice. Apoi, indoaie acea sectiune, astfel incat sa nu se vada ce a desenat.

Fiecare isi paseaza coala jucatorului din dreapta.

Fara a se uita la ce a desenat cel din stanga, urmeaza sa desenezi corpul si bratele. Dupa ce ai terminat, indoaie si aceasta sectiune si da coala jucatorului din dreapta.

In acest moment, fiecare coala ar trebui sa aiba in fata un al treilea desenator, care, nestiind cum arata primele doua sectiuni, trebuie sa deseneze picioarele creaturii.

La final, despaturiti colile, pentru a vedea cele trei sectiuni de pe fiecare foaie, unite, si pentru a admira creaturile imaginate in grup.

  • De ce? Pentru ca. (pentru >7 ani)

Acest joc este destinat copiilor mai maricei, pentru ca are de a face cu scris, nu cu desene.

Fiecare jucator primeste o coala de hartie, pe care scrie o intrebare ce incepe cu „De ce”. De exemplu:

  • De ce este cerul albastru?
  • De ce latra cainii?
  • De ce e frig iarna?

Apoi, jucatorii impaturesc foile, astfel incat intrebarea sa fie ascunsa. Fiecare jucator isi da coala celui din dreapta, care, fara sa vada intrebarea, trebuie sa raspunda cu „Pentru ca”. De exemplu:

  • Pentru ca ciresele sunt fructe de vara.
  • Pentru ca la scoala invatam lucruri noi.
  • Pentru ca un prieten te poate ajuta la nevoie.

Bineinteles, sansele ca raspunsul sa se potriveasca intrebarii ascunse sunt foarte mici. Si, bineinteles ca toata lumea va rade, cand vor fi citite impreuna.

Pentru un joc asemanator, iti recomand si Lantul desenelor.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s