Invatamantul preuniversitar particular, finantat de stat

Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativa potrivit careia finantarea invatamantului preuniversitar privat se va face in special de la bugetul de stat si bugetele locale.

Proiectul prevede ca unitatile de invatamant obligatoriu organizat prin invatamant preuniversitar particular acreditat sa functioneze ca unitati finantate din fonduri alocate de la bugetul de stat, de la bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale pe a caror raza isi desfasoara activitatea si din alte surse.

Formula de finantare, potrivit Mediafax, va fi aceeasi ca in cazul invatamantului de stat, luand in considerare costul standard pe elev sau prescolar, numarul de elevi sau prescolari din unitatea de invatamant, precum si factorii de corectie dependenti de densitatea de elevi in zona, severitatea dezavantajelor ori limba de predare.

Conform legii, alocatia financiara stabilita ca parte din finantarea de baza ce revine unui elev sau prescolar se aloca si unitatii de invatamant obligatoriu organizat prin invatamantul preuniversitar particular acreditat in care este inscris elevul.

Desi Comisia de Invatamant a Senatului intocmise raport negativ propunerii legislative, senatorii au decis aprobarea ei, dupa ce aceasta fusese adoptata tacit si in Camera Deputatilor.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s