Interesul superior al copilului

Cand vorbim despre interesul superior al copilului, cel mai bine este sa avem avizul unui specialist in domeniu. De aceea, iata ce spune Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copiilor si Adoptie.

Stiai ca in drepturile copilului intra si dreptul la odihna si vacanta? Este un drept care implica atat activitati culturale si extrascolare, cat si joaca si timpul petrecut in familie.

”Toata legislatia este realizata in interesul superior al copilului, interesul fiind tradus prin mai multe drepturi pe care noi, toti adultii si in special parintii, trebuie sa le transpunem in realitate”, explica Gabriela Nicolaescu, consilier superior in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie.

Drepturile copilului au fost instituite pentru a indeplini nevoile celor mici si pentru a-i apara pe micutii care nu au inca o voce a lor. Iar timpul petrecut in familie, impreuna cu parintii, este mentionat in foarte multe instante.

”Petrecerea unui timp de calitate cu un parinte inseamna atasament, inseamna ca copilul se simte iubit, are nevoie de asta pentru stima de sine, ii trebuie un mediu armonios si nu numai atat, ci un set de valori pe care parintele clar trebuie sa il transmita, prin petrecerea timpului liber alaturi de copil”, continua Gabriela Nicolaescu.

Afla aici tot interviul oferit in cadrul emisiunii Meditatii pentru parinti.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA) sustine campania 1 Iunie Zi Libera.

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s