Sunt anumite aspecte ale vietii pe care le deprindem pe masura ce crestem, sunt trasaturile pe care le avem de la parinti si sunt elementele pe care trebuie sa le aprofundam de-a lungul vietii.
Doamna Profesor Georgeta Panisoara, Lector Universitar la Departamentul Psihologie al Universitatii Bucuresti, ne prezinta un element fara de care nu am putea relationa armonios: inteligenta emotionala. Georgeta Panisoara coordoneaza cursurile de parenting de pe site-ul www.performante.ro.
Atat in calitate de parinte, cat si din pozitia de trainer, Georgeta Panisoara prezinta aspectele negative ale lipsei de inteligenta emotionala si pasii ce trebuie urmati pentru o mai buna gestiune a relatiilor.
A.T.: Ce sa faca un parinte in asa fel incat relatia cu micutul sau sa fie una armonioasa, intr-o societate care este total schimbata fata de aceea in care noi am fost copii? O societate in care am interactionat cu parintii nostri. Din experienta mea, eu nu am interactionat bine cu parintii mei.
G.P.: Stiu ca parintii mei au facut o gramada de lucruri bune si i-am apreciat pentru ele. Probabil ca mai era nevoie sa fie facute si alte lucruri. Eu cred ca, pentru societatea noastra de acum, dar si pentru cea de atunci – cand eram noi copii – e bine sa se inceapa aceasta interactiune de cand se naste copilul. Pentru ca, uneori, avem impresia ca este prea devreme; „bebelusul nu intelege”. Dar chiar de atunci putem incepe sa ii dezvoltam inteligenta emotionala.
Copilul aude o tonalitate a vocii. si ce inseamna, printre altele, inteligenta emotionala? Sa stii sa detectezi ce stare psihica are cel din fata ta: daca ai sanse sa obtii ceva de la el sau daca e prea nervos si ar trebui lasat in pace. Tot asa, bebelusul va simti ca mama lui se poarta frumos. Simte asta din voce, din zambet. si atunci, fara sa ne dam seama, incepem un fel de dezvoltare a copilului pe aceasta latura.
Daca mama, care este obosita ca nu doarme toata noaptea si nici ziua, timp de 2-3 ani, va invata sa isi gestioneze propriile emotii, probabil ca il va invata si pe acel copilas al ei sa se comporte mai frumos. Parintele trebuie si el sa constientizeze ce face bine.
A.T.: In mod evident, cred ca acesta ar trebui sa fie primul pas: parintele sa constientizeze ce face el bine; ce stie el, parintele, sa faca bine. Cred ca, dincolo de faptul ca aceste cursuri de inteligenta emotionala ajuta foarte mult in dezvoltarea copilului, ar trebui cumva facute obligatoriu de catre parinti si de catre toti adultii. Pentru ca noi suntem o natiune cu o lipsa crasa a inteligentei emotionale. Numai daca iesim pe strada, in trafic sau intram intr-un magazin deja intalnim acest fenomen.
G.P.: Nu mai suntem atat de asertivi pe cat ar trebui sa fim. Nu ne mai controlam atat de mult pe cat ar trebui. Nu stim sa invatam sa gestionam conflictele pentru ca nu ne-a spus nimeni de mici cum sa facem acest lucru.
Hai sa ne gandim la copiii de gradinita. Doamna educatoare nu prea ii invata cum sa relationeze cu cei din jur, colegii. Ar fi minunat daca doamna educatoare, atunci cand vede doi copii ca se cearta pe jucarii, sa le arate printr-un joc de roluri cum sa faca ei sa se inteleaga. De regula, in acest caz, pe unul il pedepseste, iar celalalt ramane cu jucaria. Sau ii pedepseste pe amandoi.
Pe urma ce se mai intampla? Copilul ajunge in preadolescenta si, daca stie ca este un pic mai puternic, il atinge cu palma pe coleg sau il ironizeaza. Si nici atunci nu il invata cineva ca ar putea sa se impuna mult mai frumos daca i-ar citi starea colegului si l-ar influenta altfel. Chiar daca speculeaza un pic punctele slabe ale colegului. Dar ar fi un adevarat lider.
Ajungem in partea adulta si ne descurcam asa cum ne-a mers si de la gradinita la facultate si ajungem…
A.T.: … niste adulti stresati, bulversati emotional, care au conflicte si in viata de familie si la serviciu. Tocmai din lipsa acestei inteligente emotionale.
Pentru ca ati dat aceste doua exemple, care mi se par incredibile, as vrea sa spuneti ce ar fi de facut cand doi copii se cearta pe o jucarie si doamna educatoare reactioneaza in mod gresit – pentru ca nu stie, pentru ca nu a fost antrenata, ori ii pedepseste pe amandoi, ori doar pe unul singur, iar celuilalt ii da jucaria.
De asemenea, sa ne vorbiti despre cazul celor doi preadolescenti care se cearta; unul e mai puternic si atunci pune presiune pe celalalt. De fapt, amandoi sufera, pentru ca nu te simti in confortul tau nici cand iti chinui seamanul.
G.P.: La gradinita, probabil ca ar fi un lucru foarte simplu. Mai ales ca, la gradinita, cel putin teoretic, ar trebui sa fie cineva acolo, care sa supravegheze copiii. In primul rand, ar trebui sa se inteleaga situatia si de catre adulti si de catre copii. Micutii implica prea multa suferinta emotionala. Fiecare lupta cu disperare sa isi ia jucaria. Nu mai gandesc rational in acea clipa. Atunci, doamna educatoare ar putea sa ii intrebe pe amandoi ce s-a intamplat. Ar putea propune un compromis: unul dintre copii sa foloseasca jucaria peste cinci minute. Sau ar putea sa le sugereze sa se joace impreuna cu acea jucarie, iar ei sa constientizeze ca pot sa imparta obiectul.
Dar copiii sunt invatati ca trebuie sa arate ca sunt cei mai puternici. Atunci, nu mai constientizeaza ca se pot juca impreuna. Trebuie sa le spuna cineva de la varsta asta, iar apoi sa fie lasati ei sa gaseasca solutii.
A.T.: In cazul celor doi adolescenti?
G.P.: iI cazul celor doi adolescenti este pana la urma si o problema de constientizare. Din nou, nu au invatat sa lucreze intr-un sistem castig-castig.
A.T.: Mi se pare atat de caraghios ca, in societatea asta moderna in care traim, profesorii, invatatorii si educatorii nu au invatat aceasta tehnica simpla de win-win (castig-castig). Nu castiga intotdeauna toata lumea, dar macar iti da senzatia ca ai castigat si te simti bine. Si atunci pier conflictele.
G.P.: Macar nu mai ai frustrarea ca ai fost invins. E o problema care porneste de la o varsta frageda. De aceea am si ales ca, seminariile pe care le facem, sa le dezvoltam pe copii mici – 3, 4, 5, 6 ani. Daca de atunci nu isi formeaza deprinderea de a lucra impreuna, ajung sa se comporte cum s-au obisnuit: sa se lupte, sa tipe, sa smulga.
A.T.: De ce tipul acesta de comportament nu este valabil? De ce nu este un tip de comportament al invingatorului? Ce tip de consum – ca, pana la urma, vedem lideri care castiga financiar extraordinar de bine, dar sunt vizibil nefericiti si consumati, devorati de un tip de energie negativa?
G.P.: Da, si, pe de alta parte, acei lideri poate au reusit sa se impuna altfel. Nu neaparat prin forta, ci prin manipularea cuvantului; manipulare pe care poate au invatat-o singuri sau la training-uri.
Revenind la varsta aceea mica, exista tot felul de clasificari. Nu intru acum in teorii si descrieri stiintifice. Dar, la aceasta varsta, copilul inca nu are capacitatea sa coopereze. La inceput se joaca singur, apoi incepe sa se joace in paralel cu altii si de-abia spre grupele mari de gradinita incepe sa-si faca prietenii. Asadar, educatorul sau parintele trebuie sa il invete in perioada aceea cum sa identifice copiii alaturi de care sa se joace in parc, cum sa procedeze, fraze-tip prin care poate sa cunoasca pe cineva, prin care sa intrebe cum poate sa intre in jocul altor copii si tot asa. Treptat, aceste fraze se vor transforma, in functie de varsta pe care o ai.
Dar e bine sa se porneasca aceste lucruri inca de la inceput. Altfel, poate se si pierde o multime de lucruri: copilasul invata ca mama zambeste si este destinsa; daca nu exerseaza, uita in timp. Pana la urma, viata noastra este o deprindere. Ne e mai usor cand suntem intr-o rutina. Daca ne scoate cineva din rutina noastra, ne este mult mai greu. La patru ani, copilul stie ca, daca mama este zambitoare, e de bine. Totusi, fara o deprindere, in timp uita aceste lucruri.
E usor sa vezi omul fericit. il vezi pe cel care zambeste si are ochii luminosi. Ideea este sa deprinzi a observa oamenii. E usor sa vezi un chip zambind. Dar poti sa faci asta cu toti oamenii care interactioneaza cu tine? Ca sa stii cum si ce sa ceri. Asta inseamna sa fii inteligent emotional: sa stii ce ceri, cum ceri. il observi pe cel din fata ta ca e stresat, nu e momentul sa ii ceri ceva.
Sau dam feedback negativ, in loc sa spunem ce au facut bine ceilalti. Atunci, parintii ar trebui sa isi spuna in fiecare seara cu ce s-au valorizat reciproc peste zi. Probabil ca acest lucru este foarte greu pentru un adult, la inceput.
A.T.: Ce vi se pare ca au diferit cursurile dumneavoastra? Pentru ce le-ati recomanda? Ce tip de dificultati pot rezolva aceste cursuri? Am inteles ca sunt adresate copiilor cu varste intre 3 si 6 ani, in momentul acesta.
G.P.: Incercam sa cuprindem o arie cat mai mare de capacitati si vrem sa formam deprinderi pe toate aspectele inteligentei emotionale.
Inteligenta emotionala are patru aspecte. Ar fi tare bine sa le prindem pe toate atunci cand dezvoltam copilul, fie ca o facem dinafara profesiei, ca simplu parinte – uneori, chiar si un parinte intuitiv poate sa observe aceste lucruri si sa le faca intr-o anumita maniera. Dar e minunat daca poate sa mearga si intr-o institutie sa faca niste cursuri pentru ca poate sunt mai sistematice acolo.
Primul aspect este sa isi recunoasca propriile stari, emotii, in cadrul conceptului de inteligenta emotionala. Pentru ca, uneori, mai ales la varsta adulta, nu ne mai recunoastem frustrarile. Te intreaba cineva daca esti suparat si negi cu vehementa, chiar daca, intr-un fel sau altul esti. Poti sa fii suparat si sa nu recunosti sau poti fi suparat si nici macar nu iti mai dai seama prin ce stare treci. E bine sa constientizezi tot timpul. Adica, daca ajungi sa mananci o oala mare de inghetata doar ca sa iti treaca supararea, poate constientizezi ca esti suparat si poate gasesti o rezolvare fara sa iei cinci kilograme in plus.
E unul din aspectele inteligentei emotionale: sa iti recunosti problemele emotionale. Nu tin neaparat de persoana ta, dar si de societate. Ne vin o gramada de frustrari: de la vecinii galagiosi, de la colegii de serviciu care nu sunt foarte corecti… si atunci e bine sa ai o deprindere in a sesiza ce stari ai.
Apoi, dupa ce ti-ai sesizat trairile si emotiile, trebuie sa faci ceva sa le controlezi. Acesta ar fi al doilea aspect al inteligentei emotionale. Pentru ca incepi sa vezi ce ar trebui sa faci: cursuri zen, seminarii de dezvoltare personala, mers descult prin iarba… Trebuie sa gestionez starile pe care le am, mai ales daca sunt negative.
Al treilea aspect tine de interactiunea cu ceilalti; sa constientizezi starile pe care le au cei din fata ta. Din nou, este foarte important sa le inveti de la o varsta mica. Pentru ca incepi sa iti clarifici daca doamna educatoare e suparata pe tine sau daca poti sa ii ceri o favoare. Incepi sa vezi de la varsta aceasta daca poti sa ii ceri mamei un pic mai multa ciocolata.
Aici, intr-o seara, am cazut eu intr-o capcana cu fiica mea. intr-o seara, deja incerca sa se culce si mi-a spus: „Mami, stiu ca o sa te supere chestia asta, dar mi-e pofta de ceva bun”. Eu am fost foarte isteata si i-am explicat de ce primeste ciocolata: pentru ca a incercat sa ma influenteze, pentru ca mi-a explicat ca intelege starea in care sunt, dar ca are o nevoie mai mare. Si de atunci, foloseste in fiecare seara acea fraza. Acum si eu ii vin in intampinare si, alaturi de ea, ne uitam pe tot ce avem nevoie inainte de culcare. O perioada i-a mers. Dar i-am si explicat ce a facut bine.
Ultimul aspect este sa inveti sa gestionezi relatiile, intr-o maniera cat mai adaptata. Din nou, este un lucru vital pentru copii. Pentru ca ajungi la varsta adulta si nu prea iti dai seama cum sa iti gestionezi imaginea de sine, cum sa te impui intr-o maniera neagresiva si tot asa. Pentru ca nu stii de mic aceste lucruri.
