„Intamplari din musuroi” – spectacol in beneficiul HOSPICE Casa Sperantei

Teatrul Excelsior gazduieste luni 19 decembrie 2016, de la ora 19:00, spectacolul pentru copii „Intamplari din musuroi”, realizat de Parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” din Bucuresti in beneficiul Fundatiei „HOSPICE Casa Sperantei”.

Pe 19 decembrie, 19 mici actori urca pe scena Teatrului Excelsior pentru a sprijini activitatile de ingrijire oferite gratuit copiilor de Fundatia „HOSPICE Casa Sperantei”. Spectacolul de teatru este realizat sub coordonarea Parintelui diacon Nicolae Mogage de la parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” si dureaza 40 de minute. Textul original al piesei, muzica, costumele si decorurile au fost realizate de copii, tineri si adulti apropiati ai Bisericii „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”, care s-au implicat cu entuziasm in organizarea acestui eveniment, iar povestea piesei „Intamplari din musuroi” este construita in jurul ideii de cooperare si solidaritate, intalnita in lumea micilor vietati.
Spectacolul ilustreaza intr-o viziune originala viata dintr-un musuroi, cu evenimentele sale cotidiene(adunarea proviziilor; scoala furnicilor, unde elevilor furnica li se predau lectii fundamentale cum ar fi munca in echipa, mersul in sir, invatarea imnului furnicilor), dar si cu evenimente neobisnuite ca imbolnavirea unor furnici, tratarea si vindecarea lor sau convocarea „Consiliului de urgenta” al furnicilor. Textul piesei este completat de poezii amuzante si de compozitii muzicale inedite, precum Imnul furnicilor si cantecul greierului. Toate acestea alcatuiesc un spectacol dinamic si plin de veselie, potrivit cu varsta si sufletul copiilor.
„Ii invitam la Teatrul Excelsior pe copiii si pe parintii care vor sa vada un spectacol vesel si educativ, jucat de 19 copii talentati pentru a-i ajuta pe copiii aflati in ingrijirea HOSPICE Casa Sperantei. Caldele noastre multumiri se indreapta catre biserica „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”, copiilor si parintilor din cadrul parohiei pentru aceasta excelenta initiativa, dar si celor care vor fi alaturi de noi in seara de 19 decembrie, la Excelsior” a declarat Mirela Nemtanu, director executiv HOSPICE Casa Sperantei.

Accesul la spectacol se poate face in schimbul unei donatii de 40 de lei, dupa rezervarea locurilor pe https://ove.ro/intamplari-din-musuroi. Cei interesati pot afla mai multe detalii si informatii actualizate pe pagina de Facebook a evenimentului:https://www.facebook.com/events/142985246177762/ sau sunand la numarul de telefon 0728 280 809.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s