Medicii au constatat debutul sezonului gripal, in contextul in care numarul infectiilor respiratorii acute a crescut in ultima saptamana, cand s-au inregistrat si 31 de cazuri de gripa si decesul unui copil din Satu Mare, anunta Ministerul Sanatatii.
[imagethumb=”1237″ class=”imageLeft”] Conform raportului transmis de catre Centrul National de Supraveghere a Bolilor Transmisibile la Ministerul Sanatatii, in saptamana 17-23 ianuarie, numarul total al infectiilor respiratorii acute raportate este de 91.062, in crestere cu 16 % fata de cel inregistrat in saptamana precedenta.
In perioada mentionata au fost confirmate 31 cazuri de gripa si a fost inregistrat un deces la un copil din judetul Satu-Mare.
Dintre cele 31 de cazuri de gripa 24 au fost de tip AH1N1 (cate unul in judetele Brasov, Braila, Galati, Iasi, Maramures, Satu Mare, Timis, cate doua in Bihor, Calarasi, Cluj, Constanta, Dolj, Prahova, Bucuresti si trei in Bistrita), unul de tip AH3N2 in judetul Iasi si sase de tip B (unul in Gorj, doua in Constanta si trei in Iasi).
„Ca urmare, se constata debutul sezonului gripal, activitatea gripala evoluand cu intensitate medie, in focare locale (judetele Iasi si Constanta) si cu cazuri sporadice in restul teritoriului”, potrivit Ministerului Sanatatii.