Incep inscrierile in clasa I

Incepand din 3 martie si pana pe 6 mai, parintii ii pot inscrie pe copii in clasa I pentru anul scolar 2011-2012, in Capitala fiind repartizate 13. 844 de locuri pentru clasa intai.

In acest sens, conducerile unitatilor scolare vor avea obligatia de a informa parintii cu privire la necesitatea inscrierii copiilor in perioada care a fost anuntata.

Potrivit Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), inscrierea va fi realizata in functie de situatia arondarii strazilor din fiecare circumscriptie scolara, conform regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar.

Pentru elevii care au domiciliul in afara circumscriptiei scolare, acestia pot fi inscrisi la unitatea scolara doar cu aprobarea Consiliului de Administratie al Scolilor.

Totodata, conducerea ISMB le-a solicitat reprezentantilor scolilor ca, pana la data de 3 martie, la intrarea in fiecare unitate de invatamant, sa se afle un panou destinat inscrierilor pentru clasa intai, care sa cuprinda data la care incepe inscrierea, numarul de clase care vor functiona in anul 2011 – 2012, documentele necesare inscrierii. De asemenea, la panou va fi prezentata zilnic situatia privind cererile de inscriere depuse de parinti.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s