Inainte de vacanta, inscrie-te la voluntariat pentru copiii din centre de plasament!

Programul educational Ajungem MARI lanseaza un nou apel la voluntariat catre oamenii de bine care cred in educatie si intr-un viitor mai bun pentru copiii din centre de plasament!

Prin 3 ore pe saptamana voluntarii le pot oferi copiilor sansa de a invata matematica, de a trece examenul de bacalaureat, de a iubi engleza, de a-si cunoaste orasul sau de a vedea primul film la cinema.

Proiectul ajuta 2.000 de copii din Bucuresti si alte 25 de judete si are nevoie de inca 1000 de noi voluntari implicati care sa mearga saptamanal in centre de plasament in echipe de cate doi si sa le transmita copiilor cunostintele lor intr-un mod atractiv.

Ei pot sustine sedinte de pregatire scolara (matematica, engleza, istorie etc.), ateliere creative (muzica, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultura generala, educatie pentru sanatate sau educatie civica. Pe langa cursuri si ateliere, voluntarii ii pot ajuta pe copii sa descopere lumea din jur prin iesiri educative in afara centrelor, la teatru, la film, in vizita la muzee sau in parcuri.

Se cauta voluntari peste 16 ani, fara limita superioara de varsta, care sa isi doreasca sa ajute si sa impartaseasca din cunostintele si pasiunile lor. Voluntarii pot fi din toate domeniile pentru ca nu e nevoie de experienta de predare sau in lucrul cu copiii – inainte de inceperea activitatilor ei participa la un training la care invata nevoile copiilor din centre si metode de lucru, iar apoi sunt sprijiniti pe parcurs.

Prin intalnirile lor cu copiii, voluntarii ii ajuta sa capete mai multa incredere in fortele proprii, sa isi imbunatateasca abilitatile si cunostintele si sa isi descopere pasiunile si ce vor sa faca mai departe. Voluntarii primesc in schimb zambetele si imbratisarile copiilor.

Inscrierea pentru urmatorul modul de voluntariat (octombrie 2017 – martie 2018) se face pana pe 19 iulie prin completarea unui formular online – https://goo.gl/SQie1A si trimiterea CV-ului cu fotografia la adresa de e-mail mentionata in formular.

Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se gasesc scurte poveşti ale voluntarilor de la orele cu copiii.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s