“Nu fiți speriați, o să vă treacă! Dar până atunci, e important să învățați să puneți în cuvinte felul în care vă simțiti.” Pe scurt, asta le-aș spune, cu experiența de acum, celor aflați la vârsta adolescenței.
Despre înțelegerea emoțiilor în adolescență
Îmi amintesc foarte bine răspunsul standard pe care i l-am oferit mamei ani la rând (din generală și până pe la mijlocul liceului) pe vremea când venea să mă ia de la școală — „Și, cum a fost astăzi?”— „ăăă, bine…”. Pe atunci nu aveam smartphone, dar îmi puneam căștile în urechi și până acasă nu mai scoteam vreo vorbă, cu excepția cazurilor de strictă necesitate. Cum ajungeam, mă retrăgeam la mine în cameră și stăteam pe messenger cu prietenele mele, de altfel singurele capabile să mă înțeleagă.
Ani mai târziu, mi-am dat seama că nici nu putea fi vorba pe atunci de a fi înțeleasă, pentru că eu însămi nu eram capabilă să mă înțeleg mai departe de „nerăbdătoare”, „nasol” și „bine” în privința felului în care mă simțeam. Nu aveam la dispoziție prea multe cuvinte pentru a numi stările prin care treceam. Mai mult decât atât, nici nu prea mă gândeam la asta, lăsam emoțiile să mă cuprindă atunci când apăreau, fără să mă întreb care e cauza lor sau ce anume îmi semnalează ele. Nu pentru că ar fi lipsit dialogul interior, dimpotrivă, adolescența e plină de întrebări și neliniști fecunde, însă e lipsită de vocabularul necesar găsirii unor răspunsuri precise. E poate cea mai confuză perioadă din istoria personală a fiecăruia dintre noi, așa cum sunt în general perioadele de tranziție, imprevizibile și pline de incertitudine. Și e cât se poate de firesc să fie așa când emoțiile au un conținut prea mare în raport cu experiența celui care le trăiește pentru prima oară. Nu putem înțelege ceea ce nu cunoaștem, iar pentru a cunoaște avem înainte de toate nevoie de un vocabular specific.
În aproximativ același mod în care învățăm să scriem și să citim, tot așa învățăm să ne exprimăm propriile emoții și să le identificăm, la rândul nostru, pe ale celorlalți. Această capacitate se numește alfabetizare emoțională și se dobândește prin antrenamentul interacțiunilor directe.
Era singurătății digitale: Cum ne afectează noile tehnologii
Astăzi provocările sunt cu atât mai mari — deopotrivă pentru adulți, dar mai ales pentru adolescenți — cu cât smartphone-ul și, în general, noile tehnologii de comunicare devin cârja pe care se sprijină mare parte din interacțiunile noastre. De când am început să privim mai mult în ecran decât la oamenii din jur capacitatea noastră de empatie a început să se atrofieze; suntem irascibili, nerăbdători și nu mai știm să menajăm sensibilitatea celorlalți. Uneori e posibil chiar să uităm că schimbăm mesaje cu o altă ființă umană, pierduți în mecanismul pervers al mijlocirii unde nu mai există emițător și receptor, căci fiecare se privește pe sine în ecranul propriului telefon. Ecranul interpune o barieră între noi și ceilalți și ne face să fim deseori suspicioși cu privire la ostilitatea ascunsă a interlocutorilor noștri, pentru că suspendă componenta non-verbală care ne furnizează mai mult de 80% din elementele necesare interpretării unui mesaj. Ceva care ar putea să sune amuzant și jucăuș față în față, atunci când e transmis printr-un mesaj scris e posibil să pară ironic, la limită chiar răutăcios. Spre deosebire de comunicarea directă, mesajele scrise nu permit o exprimare nuanțată, căci sunt lipsite de semnalele non-verbale ce contextualizează actul comunicării, furnizându-ne indicii cu privire la sensul cuvintelor care ni se transmit.
Ceea ce pare o eră a conectivității se dovedește a fi o eră a singurătății, în care epurăm comunicarea de componenta afectivă pentru a o face să fie cât mai rapidă și (credem noi) mai eficientă. Ce ne mai mișcă astăzi, când am uitat de împlinirea pe care o aduc lucrurile care sunt aproape de inima noastră? Înainte de cuvânt a fost emoția și oricât ne-am amăgi că ne putem dezbăra de latura afectivă în favoarea rațiunii, e irațional să ne dorim să fim pe deplin raționali. Emoția e sinonimă cu viața, altfel spus, cu cât simțim și ne înțelegem mai bine emoțiile, cu atât trăim în sensul adevărat și plenar al cuvântului.
Articolul de mai sus este scris de Andreea Neagu, lector la Fundația Calea Victoriei, care îi așteaptă pe adolescenți în perioada 5-9 august la cursul Descoperă eroul din tine: emoţiile sunt superputerea ta, unde vor înţelege de ce se simt aşa cum se simt, ce sau cine le provoacă anumite emoţii şi din ce cauză.
