In saptamana 22-28 aprilie, organizatia Salvati Copiii coordoneaza in Romania Campania Globala pentru Educatie, proiect la care iau parte, in tara noastra, peste 75.000 de copii din 600 de gradinite, scoli si licee din tara.
Scopul campaniei si al activitatilor ce se desfasoara in aceasta sapamana in scoli si gradinite din intreaga tara este acela de a atrage atentia asupra importantei copilariei timpurii (0-8 ani), perioada in care copilul are dreptul fundamental la ingrijire si educatie.
La nivel international, Campania Globala pentru Educatie se deruleaza in peste 180 de tari si se bucura de sprijinul unor personalitati precum Nelson Mandela, Regina Rania a Iordaniei, Hillary Clinton, Kofi Annan, Paulo Coelho, Angelina Jolie. In Romania, coordonatorul campaniei este organizatia Salvati Copiii.
Campania este organizata in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si cu alte 9 institutii si organizatii neguvernamentale.