Imaginatia copiilor nu cunoaste limite. Pentru cei mici, biroul devine o cazemata, patul este folosit pe post de trambulina, iar jucariile de plus sunt elevii de la scoala. Totusi, ajungem la un moment dat sa ne punem intrebarea: Oare stiu unde se termina lumea imaginara si incepe cea reala?
Inainte de a intra mai bine in tema, vreau sa iti prezint un pasaj din cartea Despre un baiat (About a boy), a autorului britanic Nick Hornby.
Will, personajul principal al romanului, este un burlac care, pentru a cunoaste alte doamne necasatorite, pretinde ca are un copil. Fiul inventat se dovedeste a-i face mai multe probleme decat planuise, dar asta te las pe tine sa descoperi.
Cand era copil, Will i-a povestit unui coleg de clasa ca, in adancul dulapului sau, se afla o alta lume. Asa ca si-a invitat prietenul pentru a-l convinge. Amandoi au scormonit ceva timp printre haine si umerase, pana cand, Will a bombanit ca acea lume ar fi inchisa sambata.
Pana acum pare doar o minciuna dusa prea departe. Totusi, Will chiar a sperat, pana in ultimul moment, ca poate chiar va descoperi un alt univers in dulapul sau.
Din aceasta scena deducem cateva lucruri. Copilul ar fi putut sa nu isi invite prietenul acasa sau putea sa anuleze. Dar nu a facut acest lucru pentru ca a tot pastrat speranta generata de imaginatie.
De asemenea, putem observa ca Will nu numai ca si-a inselat colegul, dar s-a pacalit si pe sine insusi.
Asadar, cum putem face diferenta intre imaginatie si minciuna? Cand este necesar sa ii aducem pe copiii nostri inapoi cu picioarele pe Pamant? Cum le incurajam creativitatea, fara a-i lasa sa se indeparteze de concret?
Despre imaginatie
Expertii in dezvoltarea copiilor sustin ca imaginatia joaca un rol foarte important in intelegerea realitatii. Procesul creativ este necesar pentru trairea unor experiente noi, indepartate sau pe care nu le putem realiza – de exemplu, jocul de-a razboiul. De asemenea, le permite copiilor sa se imagineze la o varsta adulta – cum ar fi fetele, care se prefac ca sunt invatatoare.
Paul Harris, psiholog si profesor la Harvard, afirma ca imaginatia este vitala pentru contemplarea realitatii – de exemplu, atunci cand ne gandim la Dumnezeu. El spune ca nu ar trebui doar sa acceptam imaginatia, ci sa o incurajam. Astfel, parintii ar trebui sa stimuleze si sa participe in jocuri de creativitate.
In plus, imaginatia este benefica si pe parcursul vietii. S-a demonstrat ca micutii care si-au dezvoltat creativitatea au avut rezultate scolare mult mai bune.
Copiii isi dezvolta capacitatea de a-si imagina, de la varsta de 2 ani. Isi da seama de comportamentele celor din jur si incearca sa le imite. Astfel, bratarile din plastic devin bijuterii pretioase, iar un pahar de suc de mere este baut ca un whiskey. Pentru micuti, imitarea inseamna realitate.
Totodata, fictiunea este mult mai amuzanta: esti mereu personajul principal, scenariile tale iau intorsaturile pe care tu le decizi si tot asa. Este atat de amuzant, incat unii copii nu vor sa se mai intoarca din aceasta lume a tuturor posibilitatilor. Iar, pe masura ce creste, acest univers devine din ce in ce mai permisiv.
Tot la capitolul imaginatie, intra si fricile si cosmarurile. Ceea ce noua ni se pare complet ireal (cum ar fi un monstru dintr-un film) pentru copiii foarte mici poate genera confuzie si teama. In timpul noptii, posibilitatea aparitiei unui monstru creste considerabil.
Cel mai important lucru de facut este sa vorbesti cu cel mic despre monstrii pe care si-i imagineaza. Odata cu discutia, imaginile inspaimantatoare dispar. In loc sa ii explici ca nu exista monstrii, mai bine il ajuti sa gaseasca solutii pentru a-l „dobori” – cum ar fi, o lumina de noapte.
De asemenea, explica-i ca ceea ce vede in filme nu se intampla cu adevarat. Actorii doar interpreteaza niste personaje. Nimeni nu moare si nimeni nu pateste nimic, de fapt.
Minciunile
Minciunile sunt ceva normal la copii. La 2-3 ani este chiar ceva inconstient. Pe masura ce cresc, minciuna devine convenabila, o resursa pentru a evita pedepsele.
In primii ani, micutii se concentreaza pe ceea ce vor si nu considera ca este ceva gresit daca mint. Atata timp cat obtin ceea ce si-au propus, in viziunea lor, orice este permis. Exemple: „N-am facut eu asta” sau „M-am spalat pe maini”.
De la 5 ani, deja este o alta poveste. Copilul stie ca isi pacaleste parintii si este constient ca face ceva gresit. De la varsta asta, poti sa incepi sa ii explici ca te astepti sa iti spuna mereu adevarul.
Minciuna la copii mai este folosita si in confundarea dorintelor cu realitatea. Uneori, micutii creeaza povesti exagerate ale unor fapte reale, pentru a le face sa para mai interesante.
Concluzii
Iata cateva sfaturi pentru a impaca relatia dintre imaginatie si realitate:
· Atunci cand va jucati, respecta-i regulile. De exemplu, el nu mai este baietelul Mihai, ci super-eroul Batboy.
· Descurajeaza exagerarile si incurajeaza sinceritatea. Copilasul are nevoie sa inteleaga ca increderea se pierde atunci cand minte.
· Pe masura ce micutul creste, poti sa incepi sa ii recunosti creativitatea. Vorbeste cu el despre povestile inventate, astfel incat sa il ancorezi in realitate. Lauda-i imaginatia si gaseste cai pentru a o stimula.
Tu cum ii stimulezi imaginatia copilului tau?
Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy
sursa foto: FreeDigitalPhotos.net
