Este laptele meu suficient de bun pentru copil? Cum imi dau seama ca am suficient lapte? E adevarat ca berea stimuleaza lactatia? – sunt cateva dintre intrebarile care-i trec prin minte oricarei femei atunci cand devine mama.
Experienta alaptarii difera de la mama la mama si este un subiect in jurul caruia s-au format, de-a lungul timpului, o multime de mituri. Unele dintre acestea sunt sustinute de specialisti; altele, in schimb, pot face mai mult rau decat bine.
Tocmai pentru a demonta o parte dintre aceste mituri si a le oferi parintilor informatii folositoare am invitat-o in emisiunea Traieste Sanatos cu Simona pe Ilinca Tranulis, medic pediatru si consultant in lactatie.
[Citeste si asculta despre: Beneficiile alaptarii, atat pentru copil, cat si pentru mama]
Cand vine vorba de alaptare, principalele griji ale mamicilor sunt legate de calitatea si calitatea laptelui.
Raspunsurile medicului Ilinca Tranulis vin sa le linisteasca pe mame, si nu sa le descurajeze.
Laptele oricarei mame este cel mai bun lapte pentru copilul ei.
Nici macar oboseala, lipsa somnului sau faptul ca nu reusesti sa mananci sau sa bei suficiente lichide nu afecteaza calitatea laptelui pe care i-l oferi bebelusului, mai spune specialistul.
In ce priveste cantitatea laptelui, cresterea in greutate a bebelusului este cel mai important indicator dupa care ar trebui sa se ghideze mama care alapteaza.
Descopera, ascultand podcastul de mai jos cu medicul Ilinca Tranulis, cum poti stimula corect lactatia si cat de important e ca cel mic sa fie pus la san cat mai repede dupa nastere: