Hrana sanatoasa si la scoala si acasa

Asociatia Blue Project a lansat, in urma cu cateva luni, un proiect educativ de incurajare a consumului de fructe si legume, adresat copiilor din gradinite si din clasele mici (1-3).

Consumul de fructe si legume este cel mai important factor in dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a copiilor, iar prezentarea beneficiilor pe care le au fructele si legumele ii poate determina pe copii sa fie mai “constiinciosi” atunci cand parintii le pun in pachetel si un fruct.

Proiectul doreste, de asemenea, sa le arate parintilor care sunt calitatile esentiale ale fructelor si legumelor si sa-i incurajeze spre a-i ajuta pe copii sa inteleaga ca o dieta sanatoasa are la baza, in primul rand, o ratie zilnica de fructe si legume.

Prima editie a proiectului „Hrana sanatoasa si la scoala si acasa” a inceput la 1 decembrie 2010 si se va incheia pe 20 mai 2011, data limita de inscriere la proiect fiind prelungita pana la 15 aprilie 2011.

Copiii inscrisi la proiect trebuie sa realizeze un portofoliu de colaje/desene/picturi cu tema “fructele si legumele ne fac mari si sanatosi” si sa organizeze, impreuna cu educatoarele si invatatoarele, expozitii si alte evenimente avand ca tema fructele si legumele.

Pana acum s-au inscris la proiect peste 30 de scoli din toata tara. Participarea este gratuita.

Mai multe detalii se gasesc pe site-ul proiectului, www.papabun.blue-projects.ro.

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s