Hope and Homes for Children lanseaza campania umanitara „Ajut din inima”

Fundatia Hope and Homes for Children lanseaza campania Ajut din inima, pentru a reduce impactul crizei umanitare cu care se confrunta Romania in contextul pandemiei COVID-19.

Apelul campaniei: Copiii Romaniei au nevoie de tine ACUM. Doneaza din inima pentru hrana si adapostul celor fara ajutor. Trimite HOPE la 8844 si doneaza lunar 2 Euro. Alternativ, ajuta printr-o donatie de pe card sau redirectionand impozitul pe venit sau pe profit.

Cu ajutorul donatiilor, Hope and Homes for Children va plati lunar chirii pentru familii si tineri care risca sa fie evacuati din locuinte si va ajuta copii si tineri din 13 cele mai afectate judete ale tarii cu alimente si bunuri de stricta necesitate.

„De la inceputul starii de urgenta in Romania, peste un milion de oameni si-au pierdut, temporar sau definitiv, locul de munca. Copiii, tinerii si familiile din comunitatile sarace sunt cu atat mai expusi riscului de marginalizare. Izolarea le-a adancit greutatile: familiile pe care le ajutam si-au pierdut singurele surse de venit, nu au alimente de baza sau medicamente, ori sprijin pentru utilitati, chirii sau intretineri. Hope and Homes for Children Romania ajuta de peste 20 de ani acesti oameni, doar ca acum ajutorul nostru si al celorlalte organizatii care isi dedica activitatea categoriilor sociale vulnerabile devine o chestiune vitala.”, spune Stefan Darabus, Director regional Hope and Homes for Children, Europa Centrala si de Sud.

Peste un milion de oameni inseamna 15% din populatia activa a Romaniei sau populatiile cumulate ale Clujului, Iasiului, Constantei si Sibiului. Dintre toti, copiii, tinerii si familiile din comunitatile sarace sunt cu atat mai expusi riscului de marginalizare.

Hope and Homes for Children are capacitatea sa directioneze donatiile obtinute in cadrul campaniei „Ajut din inima” catre aproape 500 de copii si tineri din 13 cele mai afectate judete ale tarii si familiile acestora. Nevoile urgente ale familiilor care traiesc in saracie extrema sunt: achizitia de alimente de baza, bunuri de stricta necesitate, medicamente si produse de igiena, dar si plata chiriei, plata cheltuielilor de intretinere sau a utilitatilor.

Campania beneficiaza de sustinere extraordinara a ambasadorilor Fundatiei Hope and Homes for Children Romania: jurnalista Amalia Enache, violonistul Alexandru Tomescu si actorul Marius Manole, ale caror voci vor face auzit mesajul campaniei in spotul radio “Ajut din inima”.

Dtalii despre toate optiunile de donare se gasesc pe hopeandhomes.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s