Gradinarit distractiv cu cei mici: cum faci un terariu

Gradinaritul este o pasiune intalnita mai rar in randul copiilor, dar nu din cauza ca micutilor nu le-ar face placere sa planteze si sa ingrijeasca diverse plante, ci mai degraba pentru ca nu au ocazia sa invete.

Tocmai de aceea iti aratam azi cum poti face impreuna cu copilul tau un terariu cu plante! Este o activitate distractiva, usor de facut in casa, prin care il poti familiariza pe copil cu cateva din principiile gradinaritului.

Ce este un terariu?

Un terariu este un ecosistem in miniatura usor de observat, amenajat de obicei intr-un vas de sticla transparenta, in care sunt plantate diverse tipuri de plante (de obicei suculente, cactusi, ferigi, muschi).

Iata lista completa de materiale de care ai nevoie pentru a face un terariu:

  • un borcan de sticla
  • pietricele (naturale)
  • pamant pentru plante
  • carbune activ (ajuta la purificarea apei)
  • plante
  • foarfeca
  • manusi de gradinarit/ o lingura
  • optional: muschi si mici jucarii pentru decor
Cum faci un terariu

Odata pregatite materialele nu-ti va lua mai mult de 20-30 de minute sa-ti amenajezi terariul. Aseaza pe fundul borcanului un strat de pietricele, apoi un strat de carbune (cat sa acopere usor pietricelele) si completeaza cu cativa centimetri grosime de pamant de flori (special pentru tipul de plante pe care le-ai pregatit) si taseaza usor pamantul.

Ia foarfeca si taie cateva fire de plante (daca le ai plantate in ghivece) si planteaza-le cu grija in pamantul din terariu. Presara in jurul lor putin muschi, nisip si pietricele, uda pamantul cu apa, sa se inmoaie, apoi adauga peisajului cateva figurine si mici jucarii haioase. Aseaza borcanul (fara capac sau cu un capac in care ai facut cateva gauri, sa intre aer) intr-un loc luminos (dar nu direct in soare), uda pamantul din cand in cand si admira in voie plantele care cresc bucuroase in micul lor ecosistem.

 

Surse: www.hamhigh.co.uk, www.thecraftingchicks.com, www.hellowonderful.co


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s