lideri in sanatate pentru copii

Gala Itsy Bitsy: Liderii anului 2018 in Sanatate pentru Copii

Sanatatea copilului este prioritatea oricarui parinte, asa ca in editia de anul acesta a Galei Itsy Bitsy recunoastem meritele celor care si-au dedicat o buna parte din viata si si-au folosit vastele cunostinte medicale pentru a crea conditii mai bune de tratament si ingrijire pentru copii.

Asadar, Liderii anului 2018 in sanatate pentru copii, sunt:

Dr. Catalin Cirstoveanu

Este supranumit si „Ingerul Copiilor” fiindca si-a dedicat viata salvarii copilasilor vulnerabili. Dr. Catalin Cirstoveanu conduce sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti a Spitalului „Marie Curie”, pe care a transformat-o in cea mai moderna sectie de terapie intensiva nou-nascuti din sud-estul Europei si pe care vin sa o viziteze medici din toata Europa, pentru a se inspira. Ca acest proiect sa se concretizeze, doctorul Cirstoveanu a reusit sa stranga doua milioane de euro, cu ajutorul Asociatiei Inima Copiilor si Fundatiei Vodafone.

Medicul vrea sa implementeze acest proiect si in Constanta, asa ca impreuna cu fundatia „Daruieste Aripi”, recunostruieste i modernizeaza Sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti si Compartimentul de Prematuri din Spitalul Judetean Constanta.

Dr. Ana Culcer

Cu o activitate de peste 50 de ani in domeniul medical, Dr. Ana Culcer a fost pana in ianuarie 2014 seful sectiei de neonatologie a Spitalului Universitar, doctor in medicina, membru al colegiului medicilor, formator cu competente in promovarea alaptarii, cu stagii de pregatire in SUA si cu nenumarate participari la congrese, conferinte si workshop-uri internationale. Este formator national pe probleme de alimentatie naturala, lucand cu UNICEF timp de 10 ani si fiind trimisa la San Diego, SUA in 1996 pentru a se specializa in probleme de alimentatie naturala. Ulterior a sustinut cursuri ca formator, in toata tara pentru medicii sef de sectie si asistentele sefe ale sectiilor de nou nascuti, in majoritatea judetelor tarii.

A dezvoltat sectia de terapie intensiva neonatala, mai ales dupa revolutie, cand a fost trimisa pentru schimb de experienta in America de doua ori si in Suedia, actualizandu-si cunostiintele si primind instrurea necesara utilizarii noii aparaturi medicale.

Dr. Ana Culcer considera ca pentru a creste un copil sanatos este esential ca parintii sa beneficieze de educatia medicala adaptata varstei. Prin infiintarea, in 2008, a Asociatiei Secretul Evolutiei, Dr. Ana Culcer impreuna cu o echipa de medici, organizeaza conferinte medicale gratuite pe intelesul parintilor.

Convingerea sa ca medic este ca prevenirea bolilor este cea mai importanta pentru dezvoltarea normala a viitorilor copii si adulti, de aceea pledeaza pentru alimentatia naturala, vaccinari si sport in aer liber.

Dr. Raluca Ioana Teleanu

Dr. Raluca Ioana Teleanu este doctor in stiinte medicale si conduce sectia de neurologie pediatrica a Spitalului de Copii „Victor Gomoiu” din Bucuresti, unde ajung cele mai complicate cazuri de afectiuni neurologice la copii din toata tara.

In 2018, medicul a transformat sectia de neuropediatrie, pe care o conduce, intr-un centru de tratament occidental. Alaturi de colegii sai, Dr. Teleanu a strans fondurile necesare pentru a dota sectia de neuropediatrie cu aparatura de inalta performanta, esentiala pentru tratarea corecta a copiilor.

„Lucrul cu copilul iti da un suflu special, pentru ca ei sunt inocenti si cinstiti si onesti si dau totul. Primesc totul cu tot sufletul si dau totul.”, explica Dr. Raluca Ioana Teleanu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s