Februarie – Luna Stării de Bine a Profesorului

InIm Institute, împreună cu School of Health și Finnish Teacher Training Center, organizează cea de-a cincea ediție a evenimentului Luna Stării de Bine a Profesorilor din România, care se va desfășura pe întreaga perioadă a lunii februarie.

În acest an, alături de School of Health și Finnish Teacher Training Center, InIm Institute promovează starea de bine în școlile din întreaga țară, canalizându-și atenția către sănătatea fizică și emoțională, factori care se influențează reciproc și care au un impact puternic asupra stării de bine generale a fiecăruia dintre noi.

Starea de bine în educație, tema evenimentului

Necesitatea stării de bine în mediile educaționale a fost identificată prin Studiul Starea de Bine a Profesorului din România. Rezultatele studiului au arătat că 80% din profesori susțin că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine. Interviurile conduse în cadrul studiului au subliniat necesitatea creării unor comunități care să favorizeze solidaritatea, empatia, compasiunea, aprecierea și discuțiile deschise despre problemele pe care trebuie să le înfrunte.

Continuând cercetările, în anul 2023, în urma implementării Proiectului Extins „Starea de Bine a Profesorului”, am realizat studiul intitulat „Analiza Eficienței Proiectului Extins Starea de Bine a Profesorului”. În urma analizei s-a constatat ca, atât nivelul general de bunăstare, cât și scorul pe trei din cele șase subscale (control asupra mediului exterior, relații pozitive cu ceilalți și acceptarea sinelui) au crescut semnificativ între etapa 1 și etapa 2, când au fost implementate activități practice de susținere a stării de bine a profesorilor.

Conceptul „starea de bine în educație”

Starea de bine reprezintă un echilibru între sănătatea fizică, mintală și emoțională, conturat de o conexiune profundă între individ și mediile din care face parte. Este mai mult decât absența bolii: este o stare de prosperitate și mulțumire, reflectată în calitatea vieții și în capacitatea de a face față provocărilor cotidiene. Starea de bine este construită pe baza unor aspecte precum sănătatea personală, relațiile sănătoase, autonomia personală, satisfacția în carieră și contribuția la comunitate. Starea de bine este influențată de alegerile noastre zilnice, de relațiile pe care le creăm și de modul în care gestionăm stresul și schimbările.

În contextul educației, starea de bine devine un element esențial, influențând nu doar performanța academică a elevilor, ci și capacitatea de adaptare și dezvoltare personală. În căutarea excelenței în educație, cultivarea unei stări de bine devine un obiectiv de bază pentru formarea indivizilor care să contribuie activ și responsabil la societate.

Actitivățile organizate în cadrul evenimentului Februarie – Luna Stării de Bine se desfășoară în perioada 29 ianuarie – 1 martie și au ca obiective:

  • Conștientizarea importanței sănătății fizice și emoționale în rândul profesorilor și elevilor.
  • Încurajarea unui dialog deschis și constructiv despre sănătatea mintală și fizică în școală.
  • Oferirea de materiale educaționale și sfaturi practice pentru îmbunătățirea sănătății fizice și emoționale.
  • Formarea comunităților în care vocea autentică a profesorului este ascultată, înțeleasă și respectată.

Tematicile săptămânale ale evenimentului derivă din tema generală, „Starea mea de bine contează!”:

Săptămâna 1: Starea de bine contează (29 ianuarie – 4 februarie)
Săptămâna 2 și 3: Sănătatea corpului contează (5 februarie – 18 februarie)
Săptămâna 4 și 5: Sănătatea emoțională contează (19 februarie – 1 martie)

În această perioadă vor avea loc evenimente și vor fi puse la dispoziție diverse resurse, precum:

  • Webinare captivante: Experți în domeniul stării de bine te vor ghida prin aspecte esențiale ale sănătății fizice și emoționale.
  • Discuții live: Participă la conversații autentice despre provocările și soluțiile
    întâmpinate de profesori și elevi în căutarea stării de bine.
  • Articole educative: Lecturi inspiraționale și informații utile pentru a-ți îmbogăți perspectiva asupra stării de bine.
  • Sfaturi practice: Instrumente și strategii pe care le poți implementa în viața ta
    zilnică pentru a-ți sprijini starea de bine.
  • Resurse utile: Materiale și ghiduri care îți pot fi de ajutor în călătoria ta personală și profesională.
  • Reflecții inspiraționale: Momentul de a-ți dedica timp pentru introspecție în
    călătoria ta către starea de bine.
  • Provocări cu premii atractive: Oportunitatea de a câștiga premii care să-ți aducă bucurie și inspirație.

Mai multe detalii se găsesc aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s