Serialul de desene animate „Familia Flintstone” implineste, in aceasta saptamana, 50 de ani de la difuzarea primului episod pe micile ecrane din Statele Unite ale Americii.
Membrii familiei Flintstone si-au facut aparitia pentru prima oara pe postul de televiziune american ABC in anul 1960, serialul „The Flintstones” fiind difuzat pana in 1966, iar apoi redifuzat de postul NBC din 1967 pana in 1970, potrivit Mediafax.
Creat de William Hanna si de Joseph Barbera, serialul a avut un mare succes, atat in randul copiilor, cat si la cei mari. A fost, de asemenea, serialul animat cu cea mai mare longevitate difuzat la o ora de maxima audienta pe micile ecrane americane (recordul a fost doborat de serialul „Familia Simpson” in 1997).
Serialul „Familia Flintstone” prezinta viata de zi cu zi din oraselul Bedrock a unor „primitivi” din epoca de piatra, Fred si Wilma Flintstone, alaturi de vecinii si prietenii lor Barney si Betty Rubble. In indragitul serial apar si copiii celor doua familii, Pebbles Flintstone si Bamm-Bamm Rubble, dar si simpaticul Dino.