Ești pregătit pentru o aventură de pe altă planetă? Extratereștri cu codițe au ajuns din spațiu direct pe marile ecrane!
Când un grup de extratereștri aterizează pe neașteptate pe Pământ, într-un orășel liniștit, încearcă orice truc de care e nevoie ca să nu tulbure liniștea și să nu atragă atenția locuitorilor. Așa că, pentru a se integra în peisaj, ajung să se deghizeze în niște cățeluși simpatici și prietenoși, în speranța că nu le va afla nimeni secretul. Cu toate astea, patrupezii nu sunt ca toți ceilalți, ci au super-puteri. Iar într-o zi, planul lor e devoalat de doi copii curioși.
În ciuda aparențelor, ei ajung să se împrietenească rapid și să aibă parte de tot felul de experiențe neașteptate. Mai mult decât atât, ajung să comploteze împreună și să țină la distanță cel mai mare inamic: un vânător local de OZN-uri, care încearcă să le deconspire planul.
În timp ce extratereștri încearcă să își repare nava, cu ajutorul celor doi copii și al părinților acestora, viața tuturor se transformă într-o aventură de proporții.
Filmul a avut premiera în cinematografele din România pe 10 noiembrie.
Regia îi aparține lui Jason Murphy, cu un scenariu semnat de Anthony Steven Giordano și e distribuit de RO Image în toată rețeaua Cinema City din țară.
Urmărește trailerul chiar aici: