Expozitie UNICEF: (Vei intelege doar) DIN INTERIOR

Expozitie UNICEF: (Vei intelege doar) DIN INTERIOR

In contextul Zilei Internationale a Drepturilor Copilului, UNICEF Romania organizeaza o expozirie multimedia, in intervalul 20 – 25 noiembrie 2017, la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani, nr. 84-90, Bucuresti): (Vei intelege doar) DIN INTERIOR.

Imaginea unui copil spune o poveste. De departe, povestea poate fi neclara. Doar apropiindu-ne, patrunzand in poveste, empatizand, avem sansa de a vedea copilul cu adevarat.

Intelegerea si implicarea vin numai din interior. Asadar, organizatorii au ales pentru aceasta expozitie sa integreze ideile de empatie si protectie in simbolul unei case. O casa de aproape patru metri patrati, asa cum sunt multe dintre casele in care cresc copiii despre care se vorbeste, o casa fragila, asemenea copiilor din fotografiile si filmele din expozitie.

Casa este, in primul rand, locul unde fiecare ar trebui sa se simtă in siguranta, protejat, inteles, ingrijit, iubit. De acolo incepe totul. Orice casa are nevoie de o fundatie, de sustinere, de protectie. Orice casa contine o poveste.

Expozitia este o poveste, o poveste spusa din interior. Povestea UNICEF in Romania, ca suma a imaginilor si povestilor emotionante ale catorva dintre copiii pe care UNICEF i-a ajutat de-a lungul anilor. Este, de asemenea, povestea sustinatorilor UNICEF fara de care proiectele realizate nu ar fi fost si nu vor fi posibile. Este povestea oamenilor care aleg sa vada si sa se implice.

Expozitia este deschisa in intervalul 20 – 25 noiembrie 2017, de la ora 10:00 la ora 22:00, intrarea este libera.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s