Copiii din Cluj-Napoca pot admira 60 de machete de dinozauri si mamuti in marime naturala in cadrul unei expozitii educative deschisa incepand de ieri.
[imagelink=”1217″ class=”imageLeft”] Expozitia este realizata de o firma din Austria care organizeaza astfel de prezentari itinerante in mai multe state europene si poate fi vizitata pana pe 27 februarie in complexul expozitional Expo Transilvania.
Dintre cele 60 de machete de dinozauri in marime naturala, realizate in Germania din fibra de sticla, cea mai mare apartine unui Tyrannosaurus Rex si are 4,2 metri inaltime, 17 metri lungime si o greutate de doua tone. Printre machetele expuse se gasesc si cele de Apatosaur sau Mamut, dar si o macheta de Psitacossaurus, care masoara doar 90 de centimetri inaltime.
De asemenea, in cadrul expozitiei vizitatorii pot urmari si filme documentare despre dinozauri, iar pentru copii a fost amenajata o groapa cu nisip in care acestia pot descoperi imitatii din plastic de oase de dinozaur.
„Copiii au la dispozitie pensule cu care pot descoperi oase de dinozaur. Vom organiza si un concurs de desene pentru cei mici, iar cele mai reusite desene cu dinozauri vor fi recompensate cu premii”, spune Kozak Zoltan, organizatorul expozitei, pentru Gandul.