Orice copil isi doreste sa fie apreciat, sa fie respectat, iar uneori sa fie lider si astfel prin deciziile sale sa influenteze comportamentul celor din jur.
Cu cat educatorii, parintii sau alti membri ai familiei manifesta mai mult pretuirea pentru acestea, cu atat mai mult copiii le vor urmari sau si le vor dori. Nu mai este o noutate ca unii copii devin lideri in mod spontan, fara a-si propune constient sau a depunde efort deosebit in acest sens.
Se intampla asa pentru ca un astfel de copil prezinta bune capacitati de relationare – se imprieteneste repede, intra usor in vorba chiar si cu persoane necunoscute; ceilalti copii il desemneaza ca lider, ii solicita parerea, ajutorul si se bucura de respectul copiilor in deciziile luate in joc. De asemenea, este si un bun negociator – obtine ceva fara a-i supara sau jigni pe ceilalti, poate impaca si capra si varza intr-un joc de grup, este mai putin suparacios, plange mai greu.
Spun aceste lucruri din experienta personala si pot spune ca intalnim si copii care incearca din rasputeri sa fie lideri, isi doresc neaparat calitatea de conducator si obtin aceasta pozitie prin forta fizica, exprimari verbale, santaje emotionale – plans, abandon al jocului, atitudine de suparat. Putem sa reflectam putin la profilul acestui gen de lider! Astfel, doreste sa fie intotdeauna primul care incearca un joc nou, primul in rand, primul care raspunde. Daca nu se intampla cum vrea el, devine suparat. Prefera in general jocul cu copii pe care-i poate domina pentru ca aici isi poate impune fara dificultate dorintele si punctele de vedere. Nu accepta schimbarea unei reguli de joc impuse de el, sau adesea, regulile jocului se aplica pentru ceilalti, dar nu si pentru el. „Educa” oamenii din jur pentru a fi tratat cu favoritisme si indulgenta. In acelasi timp, parintele ajunge sa gaseasca tot felul de ” scuze”, „motive” sau „justificari” care sa acopere sau sa-i disculpe greselile.
Sa analizam o situatie frecvent intalnita: parintele este informat ca fiul/fiica lui a lovit un alt copil; intrebarea imediat urmatoare este „Ce ti-a facut?”. O astfel de intrebare disculpa automat copilul si il asigura ca parintele este de partea lui! Mai mult decat atat, ii si induce ideea ca e posibil ca celalalt sa fi inceput cearta. Va recomandam sa aflati cat mai multe despre intamplare prin intrebari de genul „Poti sa-mi spui ce-ai facut tu?”, ” Dar celalalt copil?”, „Spune-mi mai multe despre ce s-a intamplat intre voi?” etc.
Ce sta la indemana noastra ca parinti pentru a dezvolta si „cultiva”calitatile copilului de bun lider?
– sa-l incurajam sa participle la diverse competitii, concursuri, jocuri de grup, indiferent de rezultatul obtinut de copil;
– sa-l motivam prin aprecierea caracterului, nu doar a reusitei („Bravo, ai luat o bulina rosie la desen” versus „Bravo! Atentia si sarguinta te-au ajutat sa iei bulina rosie la desen! Sa ajungi primul, sa castigi, etc.)
– sa stabilim responsabilitatea personala atunci cand corectam (s-au inteles regulile?, Instructiunile jocului? („A fost un accident sau o neascultare voita?”)
– sa obisnuim copilul cu diversitatea de tipologii umane si sa-l educam compasiunea fata de semenii nostrii.
Povesteste-ne cum l-ai ajutat pe copilul tau sa devina un lider.
Sursa: SmartLady.ro
