Inca din cele mai vechi timpuri, omul a cautat metode prin care sa poata transporta diferite materiale sau hrana pe distante mari.
Astfel, el a construit, folosindu-si inteligenta cu care este inzestrat, diferite mijloace de transport, incepand cu unele rudimentare si atingand apogeul odata cu inventarea automobilului, in secolul al XIX-lea.
Se pare ca prima constructie considerata vehicul, in sensul de constructie destinata transportului, a fost targa purtata de oameni.
Cu timpul, aceasta a evoluat, deoarece omul a ajuns la concluzia ca fortele naturii trebuie captate si folosite in beneficiul sau.
Urmatorul pas a fost domesticirea animalelor si aparitia unui nou mijloc de transport – tractiunea animala. Astfel, targa a fost inlocuita de caruta, iar odata cu domnia lui Ludovic al XVI-lea au aparut calestile, berlinele si cabrioletele, ce reprezentau rangul si puterea economica a nobililor care le detineau.
Incepand cu aceasta perioada trasurile s-au dezvoltat foarte mult, din mai multe puncte de vedere. Pe langa aspectul estetic (deoarece unele trasuri erau adevarate opere de arta) s-a dezvoltat si partea mecanica, inventandu-se diferite mecanisme destinate franarii.
Aparitia bicicletei a avut o mare importanta in istoria vehiculelor, deoarece multe realizari tehnice din industria bicicletelor s-au regasit, ulterior, in constructia automobilului.
Inventia cu cea mai mare contributie la contructia automobilului a fost, insa, motorul actionat cu puterea aburului.
Acesta s-a concretizat in anul 1769, cand a fost inventat de capitanul de artilerie francez Nicolas Joseph Cugnot (1725-1804).
Vehiculul acestuia se compunea dintr-un cadru din lemn de esenta tare, consolidat cu ajutorul unor traverse, formand astfel ceea ce mai tarziu se va numi sasiu.
In partea din fata a sasiului se afla, sprijinit de un cadru de otel, cazanul cu abur, care avea o greutate de aproximativ o tona). Sasiul se sprijinea pe doua osii de lemn. Pe osia din fata se afla o singura roata de directionare si de tractiune, in acelas timp. Osia din spate avea doua roti. Acest prim automobil parea un fel de trasura. Sub bancheta conducatorului se afla o lada in care se introduceau carbuni sau lemne. Sub cazan se facea foc si caldura acestuia transforma apa din cazan in aburi, care treceu printr-un tub de presiune in doi cilindri, unde doua pistoane incepeau sa se deplaseze in sus si in jos, alternativ, punand in miscare printr-o biela-manivela roata din fata.
Acest automobil se deplasa cu o viteza de 4 km/h.
Dupa fiecare sfert de ora, presiunea aburului scadea si era nevoie sa se adauge apa si sa se incalzeasca din nou cazanul.
La una dintre incercari, mecanismul de directie s-a defectat si automobilul a intrat intr-un zid. Explozia cazanului a fost atat de puternica, incat s-a auzit in tot Parisul. Dupa acest incident, Cugnot nu a mai primit alta comanda, iar meritele sale incontestabile au fost recunoscute abia dupa multi ani.
Istoria tinde sa considere ca abia dupa inventarea motorului cu benzina, cu ardere interna si cu pistoane in miscare rectilinie, se poate vorbi de aparitia autoturismului, in adevaratul sens al cuvantului.
Pana sa se ajunga aici a mai fost nevoie de multe inventii, cum ar fi realizarea electromagnetului (de catre Ampere, in 1830), descoperirea fenomenului de inductie (de catre Faraday, in 1831), inventarea, in 1855, de catre Ruhm Korff, a bobinei de inductie, precum si construirea acumulatorului electric (de catre Plaute, in 1959).
