Cavalerii proveneau din categorii sociale diverse; puteau fi numiti cavaleri marii seniori, printii si castelanii, seniorii detinatori de proprietati mari si mijlocii ( din randurile acestora proveneau cei mai multi cavaleri), dar chiar si luptatori curajosi si cinstiti chiar, desi erau lipsitii de pamant, locuiau la castel si erau prietenii seniorului.
Respectul fata de acelasi cod de valori ii apropie pe toti acesti oameni, in ciuda diferentelor dintre ei, deosebindu-i intr-un ordin distinct.
Cavaleri admira si cultiva vitejia, capacitatea de a-si proba forta fizica in lupte, loialitatea, schimbul de servicii, obligatia de a nu trada si de a-si ajuta tovarasii in lupta, modestia si dispretul fata de bogatie. Mai presus de toate este insa onoarea si datoria de a lupta pentru celalalt.
Cavaleria este precedata de o lunga ucenicie in meseria armelor. La 18 sau 20 de ani, cand se considera a fi pregatit, tanarul aspirant participa la o ceremonie de initiere. Ulterior, el intra in familia razboinicilor profesionisti de la castel, cu acceptul seniorului care, In aceasta imprejurare, ii daruia un harnasament (echipamentul necesar
pentru calul cavalerului, adica saua, capastru, fraul calului). De asemenea, daca seniorul il considera vrednic pe tanarul ucenic, ii dadea acestuia si un cal, pe vremea aceea caii si harnasamentele fiind foarte scumpe.
Tanarul era apoi supus unor incercari menite sa-i demonstreze public capacitatile de luptator. Mai tarziu, odata devenit cavaler, isi continua antrenamentele si participa la aventurile militare ale seniorului, desfasurate in fiecare primavara. In restul timpului,
preocuparile de baza ale tanarului cavaler erau vanatoarea si turnirele.
Intr-o vreme nesigura, dominata de absenta unei puteri centrale, cavalerii aveau insa parte de o multime de razboaie, purtate intre seniorii de puteri egale.
Fata de acesta( lupta permanenta, care dezorganiza societatea si ii distrugea resursele, Biserica a fost singura institutie care a luat atitudine. Crestinarea cavalerilor, indepartarea lor de costisitoarele razboaie dintre feudali si dirijarea cavalerilor spre razboiul sfant a
fost cea mai importanta opera a Bisericii din secolul al XI-lea.
Astfel, Biserica s-a implicat treptat in ceremonia de investire, binecuvantand armele, restrangand dreptul de lupta si interzicandu-le cavalerilor sa se lupte în timpul sarbatorilor religioase.
