Specificul avionului cu reactie este de fapt, motorul sau. Un motor cu reactie produce tractiunea intr-un mod similar cazului motor-elice. Insa in timp ce elicea da o acceleratie mica unei cantitati mari de aer, motorul cu reactie da o acceleratie mare unei cantitati mici de aer.
Cu un avion propulsat cu elice nu se puteau atinge viteze mai mari de 700 de kilometri pe ora. Mai exact, dupa ce viteza depasea 670 de kilometri pe ora, elicea devenea ineficienta pentru ca nu mai putea face fata curentului de aer pe care il intampina, actionand deseori ca o frana atunci cand avionul aflat in picaj depasea o anumita viteza.
Inventia primului avion cu reactie ii apartine unui roman : Henri Coanda. Avand sprijinul lui Gustave Eiffel, inventatorul roman a efectuat o serie de experimente aerodinamice si a construit primul avion cu propulsie reactiva – avion cu reactie, fara elice, asa cum l-a numit chiar el – pe care l-a prezentat, in anul 1910, la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris.
Trei ani mai tarziu, in anul 1913, inginerul francez Rene Lorin breveteaza un motor cu propulsie prin reactie. In 1930, Frank Whittle a donat primul sau patent de folosire a unei turbine cu gaz pentru producerea propulsiei cu reactie, insa abia dupa 11 ani motorul sau a indeplinit primul zbor.
Primul avion operational cu reactie se numea Messerschmitt 262 si a fost un avion de razboi, apartinand Deutsche Luftwaffe. Turboreactoarele sunt folosite in continuare la constructia avioanelor militare, deoarece sunt mult mai rapide si mai economice decat avioanele cu elice.
