Ediția 2025 a Festivalului CineCopilăria are loc între 2-4 mai, la Buhuși

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan va avea loc în perioada 2-4 mai 2025, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși și, în premieră, la Centrul Educațional Multifuncțional (CEM) Buhuși, o locație nouă care va găzdui câteva dintre evenimentele festivalului.

Proiectul a fost inițiat în 2022 în Buhuși, orașul natal al regizoarei Elisabeta Bostan, fiind organizat de Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația ARTIS din Iași.

Festivalul se adresează întregii familii, în special copiilor, iar programul include o serie de evenimente menite să celebreze copilăria: proiecții de film, workshop-uri educative, discuții cu invitați din lumea cinematografiei, spectacole de teatru și o competiție de scurtmetraje românești.

Astfel, pentru al treilea an consecutiv, organizatorii anunță deschiderea înscrierilor pentru competiția de scurtmetraje românești, dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani. Perioada de înscriere este 8-30 aprilie 2025, iar participanții sunt încurajați să își exprime creativitatea fără limite. Sunt invitați să participe toți cei care doresc să își vadă filmul pe marele ecran și să primească aprecieri și sfaturi din partea unor profesioniști din domeniul cinematografiei.

Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului: „Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan a devenit un eveniment de referință, așteptat cu entuziasm de întreaga comunitate din Buhuși. După trei ediții, am înțeles cu adevărat impactul pe care îl are acest festival: aduce o nouă energie orașului. An de an, proiectul reunește tineri talentați, profesioniști din domeniul cinematografiei și o comunitate dornică să o cunoască pe regizoarea Elisabeta Bostan prin acest festival. Suntem mândri să vedem cum evenimentul a crescut și cum tot mai multe voci tinere își pot exprima ideile lor. Mulțumim partenerilor noștri, autorităților locale și, nu în ultimul rând, comunității, care ne susține în fiecare an și face posibil acest proiect”.

Programul complet al ediției de anul acesta va fi anunțat pe site-ul www.elisabetabostan.ro și pagina de facebook CineCopilăria.

Intrarea la toate evenimentele din program este liberă.

Despre Competiția de scurtmetraje românești | „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”

Perioada de înscriere: 8-30 aprilie 2025

Cine poate participa?
Concursul este deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, indiferent de experiență. Dacă ai o poveste de spus prin film, acum e momentul! Participă la CineCopilăria 2025, competiția care îți oferă șansa să îți vezi filmul pe marele ecran și să fii apreciat de profesioniști din domeniu.

Tema: Nu există o temă impusă – lasă-ți creativitatea să zboare!

Reguli generale:

  • Originalitate: Filmul trebuie să fie creația ta originală – fii autentic și spune-ți povestea în stilul tău;
  • Scurtmetrajele pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea videoclipului cu nume, prenume sau titlul locației.

Condiții tehnice:

  • Durata: Maxim 10 minute;
  • Producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu și realizatori;
  • Fișierele vor fi trimise pe adresa de email artisong.iasi@gmail.com, prin link de transfer, format AVI sau MP4 până pe 30 aprilie, inclusiv.

De ce să participi?

  • Îți faci vocea auzită printr-un scurtmetraj original;
  • Ai șansa să câștigi unul din cele trei premii speciale ale concursului;
  • Filmul tău poate fi proiectat în fața publicului;
  • Îți construiești un portofoliu și îți faci conexiuni în lumea cinematografiei, regizori, scenariști, invitați ai festivalului;

Regulamentul competiției poate fi consultat pe www.elisabetabostan.ro, iar mai multe informații pot fi solicitate la numărul de telefon +40 752 068 513 sau la adresa artisong.iasi@gmail.com.

*Câștigătorii vor fi anunțați în perioada de desfășurare a festivalului CineCopilăria la Buhuși (2-4 mai 2025) și vor fi desemnați de către un juriu format din actori și regizori, invitați ai ediției a IV-a a festivalului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s