Duo Majura celebrează muzica clasică și jazzul, alături de artiști de renume mondial, între 13 și 20 octombrie

Bucureștiul redevine gazda unicului festival internațional de duo pianistic și lied. Duo Majura celebrează din nou muzica clasică și jazzul, alături de artiști de renume mondial, în câteva locații emblematice ale Capitalei.

Bucureștiul devine epicentrul muzicii clasice și al jazzului! Între 13 și 20 octombrie 2024, iubitorii de muzică sunt invitați la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Duo Majura. Este un eveniment organizat de Asociația „Majura Christ”, care, cu fiecare ediție, reușește să ofere o experiență culturală de excepție, aducând pe scenă duo-uri pianistice și vocale din întreaga lume tot mai captivante și inovatoare.

Festivalul se va desfășura în unele dintre cele mai emblematice locații ale Capitalei, printre care Ateneul Român, Universitatea Națională de Muzică București, Palatul Suțu și La Mița Biciclista Stabiliment Creativ.

Evenimente de neuitat, recitaluri unice și momente de inspirație pentru publicul bucureștean

Programul festivalului include recitaluri de excepție, de la artiști internaționali recunoscuți, precum duo-ul Anderson & Roe – descris de Miami Herald drept „rock stars ai lumii muzicii clasice”, până la tineri artiști români și străini aflați la început de drum. Este un festival în care excelența și talentul, experiența și mugurii pasiunii se întâlnesc într-un dialog muzical unic.

În deschiderea festivalului, duminică, 13 octombrie, Marius Budoiu, unul dintre cei mai apreciați tenori români, și pianistul Alexandru Petrovici vor oferi un recital de lied la Ateneul Român, cu lucrări de Schumann, Enescu, Puccini și Böhm. Luni, 14 octombrie, scena Ateneului Român va fi dominată de jazz, cu un recital special susținut de Mircea Tiberian, Toma Dimitriu (pian) și Nadia Trohin (voce), care vor aduce în fața publicului magia improvizației într-o colaborare muzicală specifică genului.

Călătorie Sonoră Regală cu Anderson & Roe Piano Duo

Unul dintre cele mai așteptate momente ale acestei ediții este revenirea pe scenele din București a duo-ului pianistic inovator Greg Anderson și Elizabeth Joy Roe, care au încântat publicul din întreaga lume cu virtuozitatea și creativitatea lor. Pe 18 octombrie, la Muzeul Național de Artă al României, publicul va avea ocazia să asiste la un recital de excepție, iar pe 20 octombrie, cei doi artiști vor susține la Ateneul Român un concert alături de Orchestra Camerata Regală sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.

Dacă la edițiile anterioare ale festivalului repertoriul abordat a fost exclusiv cameral, anul acesta are loc o nouă premieră: prezența unui ansamblu orchestral. Colaborarea dintre renumitul duo american și Camerata Regală sub bagheta maestrului Cristian Mandeal marchează un moment unic, care va încheia festivalul într-o atmosferă plină de efervescență și entuziasm autentic, garanție a unei experiențe de neuitat.

Gala “Suzana Szörényi”

Laureați ai Premiul I la Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörényi”, ediția a IV-a, din 2023, artiștii Crewir, Nao Kanemura & Yoshiaki Sato – Japonia, revin pe scena Festivalului Internațional de Duo Majura cu două apariții remarcabile. Pe 14 octombrie, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, aceștia vor încânta publicul cu un recital de pian. Pe 15 octombrie, vor străluci în cadrul Galei „Suzana Szörényi”, la patru mâini și două piane, un eveniment de gală ce celebrează excelența artistică, oferind o demonstrație de virtuozitate și sincronizare perfectă la Universitatea Națională de Muzică București.

Lumina Muzicii – O premieră inedită pe scena festivalului pentru artiștii nevăzători

O altă noutate remarcabilă și un exemplu de originalitate la această ediție a festivalului este introducerea recitalurilor intitulate „Lumina Muzicii”. Inițiativa oferă artiștilor nevăzători o platformă dedicată pentru a-și împărtăși talentul, oferindu-le posibilitatea de a fi integrați firesc de către public în marea familie a interpreților de gen. Aceste momente unice subliniază nu doar valoarea artistică, ci și importanța incluziunii și accesibilității în peisajul cultural contemporan.

Andra Maria Petre (pian) și Andrada Precup (voce), câștigătoarea X Factor România 2020, vor dovedi, în colaborare cu pianista Gloria Barabancea, că muzica transcende orice limită. Recitalurile, programate pe 15 și 16 octombrie, de la Sala Silvestri a UNMB și de la Palatul Suțu, promit să ofere audienței o experiență profundă și emoționantă, punând în lumină puterea transformatoare a muzicii.

Bucureștiul, epicentrul muzicii rafinate

Festivalul nu se limitează doar la recitaluri și concerte de excepție, ci oferă și o serie de masterclass-uri, evenimente educative menite să inspire și să formeze viitoarele generații de artiști. Printre aceste momente deosebite se numără masterclass-ul de duo pianistic susținut de Anderson & Roe, programat pentru 17 octombrie la Universitatea Națională de Muzică București, dar și masterclass-ul de lied susținut de renumitul tenor și profesor Marius Budoiu, una dintre cele mai apreciate voci ale scenei lirice românești, care va avea loc pe 10 octombrie, la aceeași instituție.

Programul complet al festivalului poate fi consultat online, pe site-ul festival.majura.ro. Publicul este invitat să participe atât fizic, cât și online, spectacolele fiind concepute pentru a încânta printr-o reprezentație plină de emoție și inspirație, indiferent de format.

Festivalul este organizat de Asociația „Majura Christ”, o organizație non-profit cu o misiune dedicată promovării excelenței culturale și artistice. Asociația își propune să creeze o conexiune între public și muzicieni de renume, atât din țară cât și de pe scena internațională, oferind în același timp o platformă esențială pentru afirmarea tinerelor talente. Mai multe informații se găsesc pe majura-christ.ro.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s