Continui sa pledez cu argumente pentru un parenting in care disciplinarea sa se faca fara apel la violenta fizica sau verbala. Afla de ce disciplinarea cu bataia nu este solutia.
Am vazut impreuna care sunt resorturile care il imping pe un parinte sa isi loveasca micutul (Partea I si Partea a II-a). Ar trebui sa ne intrebam: De ce continua atatia parinti sa foloseasca bataia ca disciplinare si sa persiste in utilizarea violentei, in ciuda interdictiei legale si a dovezilor stiintifice care arata cat de nociva este pentru copil?
Modelul Cultural
Raspunsurile de pe primele locuri loc sunt: propria experienta din familie si modelul cultural, incurajat de generatii, in care “dam na-na la papusa, daca nu a fost cuminte” si in care a lovi ca sa „disciplinezi” este sinonim cu:
- „a altoi” – cat de perfida este conotatia pozitiva atribuita bataii – altoirea permite copacului sa dea rod mai bun
- a apela la „Sfantul Neculai” – adica, instrumentul uns ca „sfant” il folosim pentru corectii corporale – nuiaua sau cureaua
- a spune „Bataia este rupta din Rai” (Comentariul meu amar este ca, daca au rupt-o de acolo, au rupt-o cu un motiv. Daca era asa de buna, o pastrau in continuare in Rai.)
- a spune prea des „Eu te-am facut, eu te omor!”.
In cultura care incurajeaza si justifica violenta, parintii care lovesc un copil pe nedrept (de parca ar putea fi vreodata drept sa il lovesti) spun: „Las’ ca unde da mama (tata, bunica etc. dupa caz) creste” in loc de „Am gresit. Te rog iarta-ma!”
Copilul invata intr-o asemenea cultura ca adultii sunt duri, nerezonabili si nedrepti pentru ca… isi permit sa fie, pentru ca „sunt mari” si asta ii da permisiunea de a fi inconsistent, iresponsabil si lipsit de integritate de caracter ca adult.
Mai apoi as invoca aici lipsa de informații sau supraincarcarea cu informatii despre parenting, care produc confuzie si blocaj in loc sa il clarifice pe parinte.
Este esential ca parintii sa aiba acces la informatii, metode, programe de parenting, bazate pe datele de incredere oferite de stiinta si usor de pus in practica. Nimeni nu se naste invatat! Majoritatea parintilor nu au avut acces la o scoala a parintilor, ci doar la „scoala vietii” si la informatiile sumare pe care si le amintesc din propria lor copilarie timpurie sau la ceea ce vad cu coada ochiului ca fac alte familii. Iar multe dintre practicile culturale si miturile vehiculate am vazut deja ca fac mai mult rau decat bine.
Cum sa alungam ignoranta, confuzia si frica? Cum sa intelegem corect ce inseamna disciplina, disciplinare, parenting?
Dragi parinti, in sensul ei cel mai constructiv si mai bun pentru copilul nostru, disciplina este, nu cumintenia unui copil, ci capacitatea lui de a intelege, a accepta si a invata sa urmeze reguli. Si de aici decurge ca disciplinarea este, in sensul cel mai legitim, nu “cumintirea” copilului, ci modul in care parintele si copilul construiesc bazele pe care se va dezvolta mai corect sau mai chinuit disciplina viitorului adult.
O disciplina buna va include nu doar antrenarea respectarii unor reguli ci si a stabili regulile dupa care poti schimba reguli, atunci cand contextul o cere. Asadar, o disciplina e buna cand este consistenta (adica are reguli clare si stabile) dar si flexibila. O disciplina rigida il face pe un om mai greu adaptabil si are efecte nocive, ca si lipsa de disciplina.
De obicei, bataia nu face decat sa antreneze in copil frica, si nu atat frica de a incalca reguli, cat frica de a fi prins de adulti incalcandu-le. Nu il “cuminteste” cu adevarat pe copil, ci doar il timoreaza in preajma adultului violent, sau a adultilor in general. Bataia antreneaza la copil reflexul supunerii in fata adultilor si hraneste in copil impulsul de a se ascunde si de a se opune.
In plus, daca ajunge sa respecte o regula, o face cu sentimente negative fata de ce inseamna regula si fara sa o inteleaga sau sa o “imbratiseze”. Copilul nu invata sa respecte ceva pentru ca e bine, ci pentru ca, daca va incalca regula, va fi de rau. Si asa ajungem cu adulti care detesta regulile sau sunt obsedati de ele.
Stilurile parentale
Desi exista multe si diferite stiluri de parenting , ma voi orienta mai jos asupra modului in care parintii disciplineaza copiii.
Ca sa intelegem diferentele dintre stilurile parentale, as vrea sa dau un exemplu concret. Din orice efort de disciplinare a unui copil, face parte legitim si faptul de a-l obisnui sa se spele pe dinti dupa masa. Un parinte neglijent, pur si simplu, nu isi va bate capul sa il invete asta, ci va lasa acest lucru pe seama altora (gradinita, bunici etc.) Sa presupunem ca parintele este totusi implicat si ii spune copilului dupa masa: “Toti, dupa masa ne spalam pe dinti”. Iar copilul raspunde “Nu ma spal pe dinti. Ma duc sa ma joc.” Din modul diferit in care un parinte poate continua dialogul, se pot desprinde principalele stiluri de parenting:
- Autoritar negativ: cand parintele ii spune: “Daca nu te speli, nu ai voie sa te joci” sau “Esti pedepsita. Pana nu te speli, nu ai voie sa te joci”
- Autoritar pozitiv: cand parintele spune: „Ieri te-ai spalat dupa fiecare masa ca un copil cuminte/mare. Hai, ca stiu ca poti. Du-te si te spala acum! Dupa ce te speli, te las sa te joci si iti pun si desenele animate care iti plac”
- Permisiv: cand parintele spune: „Vrei sa te joci? Bine, dar arata-le si lor cum trebuie sa se spele pe dinti dupa fiecare masa”
- Laissez-faire (confundat adesea cu cel permisiv): cand parintele spune: „Asta e. N-ai decat. Daca nu te speli pe dinti, o sa faci carii si o sa te doara dintii”
- Violent: cand parintele spune: „Treci la spalat imediat, ca, daca nu te speli, te pocnesc de nu te vezi” – apoi, fie da curs celor spuse, fie ramane la amenintare (tot violenta este). Rezultatul va fi un copil care merge la baie plangand sau infricosat.
Din exemplul dat, se poate intelege ca toate stilurile de parenting vizeaza disciplinarea doar ca in moduri diferite si cu rezultate diferite. Cercetarile recomanda stilul autoritar pozitiv si cel permisiv ca avand efecte net superioare celorlalte. Iar violenta si neglijarea sunt evidentiate ca cele mai nocive atitudini pe care le poate adopta un parinte.
Efectele violentei asupra viitorului adult
Parintii care, dupa toate aceste argumente inca pot sustine ca disciplinarea cu bataia este spre „binele copilului”, merita sa dea atentie si altor cercetari facute pe tema efectelor in viata adulta a violentei asupra copiilor:
- Adultii care au fost batuti in copilarie au o speranta de viata mai mica si au un risc de boala crescut.
- Cei care au avut parte de violenta in copilarie au o sansa in minus in ceea ce priveste armonia in relatii si risca sa se loveasca mai des de dificultati.
- Risca sa dezvolte o incredere in sine mai slaba decat ceilalti si sansa de a ajunge mai putin realizati, din punct de vedere profesional.
Sunt dovezile stiintifice, surprinse statistic, dar cat se poate de ingrijoratoare si foarte departe, ba chiar in directia opusa fata de pretentia de „binele copilului”.
Orice copil este nedisciplinat inca. Si va fi disciplinat pe cea mai buna directie pentru el, daca parintii lui inteleg ce disciplina cauta pentru copilul lor si faptul ca au optiuni mult mai bune decat violenta.
Autor articol: Bogdan Ion, Ph.D. – Lector univ., psihoterapeut principal si supervizor
sursa foto: freedigitalphotos.net
Un comentariu la „„Disciplinarea” cu bataia – partea a III-a”