Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” va invita cu mic cu mare la o noua conferinta din cadrul programului „Intalnirea de Duminica”. De aceasta data, veti descoperi cine sunt Detectivii ADN.
In aceasta duminica, de la ora 11.00, unul dintre specialistii muzeului, Dr. Luis Popa, le va vorbi vizitatorilor despre unicitatea fiecarei fiinte de pe Pamant. Curiosii vor afla cum si de unde se „culege” ADN-ul si cum se analizeaza.
Pentru copiii participanti, organizatorii au pregatit surprize si o serie de reviste stiintifice care vor fi acordate ca premii. Conferinta se va incheia cu „tema pentru acasa”; toate lucrarile copiilor vor fi expuse la finalul ciclului de conferinte (in 2013) in expozitia temporara „Gala Intalnirilor de Duminica”.
Sunt doar 50 de locuri disponibile. Inscrierea se face la numarul de telefon 021.312.88.26 (interior 316) sau pe adresa de e-mail florentinap@antipa.ro. Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a muzeului: 5 lei pentru elevi si studenti, 10 lei pentru pensionari si 20 de lei pentru adulti.