De cate ori nu am auzit parintii sau bunicii amuzandu-se de cuvintele stalcite ale copilasului sau nepotelului?
Limbajul domnului Goe la copiii mici, de aproximativ 3-4 ani a devenit ceva atat de des intalnit! Pana si televiziunile au adoptat acest „sport” si anume acela de a prezenta copii cu defecte severe de pronuntie, de parca aceasta ar fi evolutia fireasca a limbajului unui copil.
Ceea ce trebuie sa stie toti factorii implicati in formarea copilului – parinti, bunici, cadre didactice – este ca bazele unei personalitati bine cladite sunt puse la inceputul evolutiei copilului, iar un segment foarte important care va da tonalitatea acesteia este limbajul – cheia de legatura intre un Eu bine conturat si societate.
Un copil care porneste cu un limbaj erodat de deficiente de articulare va fi nesigur pe el, inhibat, cu o stima de sine redusa, sau va dezvolta comportamente „bufonice”, incercand astfel sa-si ascunda deficienta de limbaj.
Unul dintre principiile interventiei logopedice ar fi principiul interventiei timpurii, intre 3 – 5 ani, cand inca nu s-au format automatismele psiholingvistice. Copilul, la aceste varste, nu este prea constient de modul cum articuleaza. El devine constient de defectul sau de pronuntie atunci cand i se atrage prea des atentia de catre parinti, bunici si educatoare, cand este pus sa repete la nesfarsit cuvantul unde intampina dificultati de pronuntie si atunci, ca un mijloc de aparare, copilul poate dezvolta fie un mutism electiv, refuzand sa mai vorbeasca persoanelor straine sau poate sa apara balbaiala datorita conflictului emotional, al gandului permanent, obsesiv „oare am spus bine?”. Defectele de pronuntie eliminate la aceste varste sunt total eradicate si nu apar recidive.
Acest principiu are si niste limite:
– nu toti copiii cu deficiente de pronuntie frecventeaza gradinita
– parintii si bunicii (si multe dintre educatoare) nu prea cunosc metodele de interventie logopedica
– numarul redus al specialistilor din acest domeniu (datorita acestui fapt prea putini dintre copiii cu defecte in articularea sunetelor pot fi cuprinsi in terapia corectiva)
Un alt principiu pe care l-as aminti este acela al interventiei indirecte. O terapie logopedica benefica pentru copil trebuie realizata in mediul lui natural (familie, gradinita). Copilul aflat la aceste varste, cand inca nu-si constientizeaza imperfectiunile vorbirii, poate fi invatat prin joc cum sa respire, cum sa pronunte. Copilul introdus in gradinita se afla intr-un mediu viu al comunicarii: comunica cu congenerii, dar si cu adultii. Jocuri precum „deschide-ti urechea bine” sau telefonul fara fir il fac pe copil sa-si dezvolte autocontrolul auditiv. Din pacate, in prea putine gradinite exista un logoped, iar acesta ia in terapie cazurile cele mai grave.
Principiul interventiei in echipa implica oferirea de catre toti factorii implicati in recuperarea sau reconstruirea limbajelor deformate a unor modele vii de limbaj corect. Ceea ce incepe logopedul trebuie continuat in familie si la gradinita. Cand o deprindere de articulare corecta nu este automatizata, copilul poate reveni dupa o pauza la formulele defectuoase de rostire. Traseul in articularea corecta a sunetelor trebuie sa treaca de la emisie la fixare, si de la fixare la automatizare. Exista multi parinti care inventeaza scuze pentru a nu continua terapia logopedica inceputa: fie ei vin prea tarziu de la serviciu, fie copilul este mai tot timpul bolnav. Parintele trebuie sa stie ca el este responsabil de modul cum va reusi copilul sa comunice si sa se integreze in colectiv. Copilul care intra in scoala cu defecte de articulare netratate, are toate sansele sa aiba probleme de scris – citit (disgrafie – dislexie).
Un principiu important al interventiei logopedice este cel al respectarii particularitatilor de varsta si individuale. In terapia logopedica, specialistul este in genere fie psiholog, fie psihopedagog. Deci el are cunostinte temeinice din domeniul psihologiei copilului, dar si din alte domenii implicate in recuperarea tulburarilor de limbaj (anatomie si fiziologie, psiholingvistica, metodica predarii in gradinite si scoli). Logopedul este cel ce trebuie sa puna un diagnostic precis in aria limbajului, evitand astfel confuziile care pot apare intre tulburarile pasagere de articulare datorate imaturitatii organelor fonatorii si cele care intra in sfera patologicului.
Programele terapeutice sunt individualizate. Fiecare copil are un alt spectru al tulburarilor de pronuntie si un alt mod de a fi. Copilul care vine la logopedie trebuie introdus prin anticamera jocului catre lungul drum spre cuvinte, propozitii, fraze. Logopedul trebuie sa fie pentru copil un fel de partener de joc, dar un joc serios, educativ, constructiv. Logopedul este un fel de antrenor care pregateste echipa de elita a limbajului, cu calm si spontaneitate, cu rigoare si candoare, avand ca secunzi in munca de recuperare parintii, bunicii si cadrele didactice.
Nu exista medicamente miraculoase care pot reda acuratetea si fluenta limbajului, ci doar parteneriate pentru viitor, pentru o comunicare inteligibila cu restul comunitatii.
