În septembrie 2015, învățătorii claselor I din toată țara erau invitați să-și înscrie elevii într-un program ambițios și foarte util pentru cei mici: Școala siguranței Tedi. Învățători și elevi deopotrivă au pășit timid pe ”culoarele” noii școli pentru ca, de la an la an, să fie tot mai mulți, mai curioși și mai hotărâți să adune cât mai multe informații privind siguranța lor.
Astfel, peste 358.000 de elevi de clasa I, câți au fost înscriși în program în toți acești ani, sunt astăzi mai informați și mai pregătiți pentru a face față unor situații diverse în care siguranța lor ar putea fi pusă în pericol. Alături de polițiștii de la Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, cei mici au aflat ce înseamnă siguranța în drum spre școală, la școală, acasă, siguranța în vacanță și în mediul online.
În contextul pandemiei generate de Covid19, școlarii au putut afla, dintr-un capitol nou introdus, despre regulile privind măsurile de siguranță pentru igiena corpului și a minții.
Iar noi informații utile pentru siguranța celor mici continuă să le fie prezentate. De exemplu, în acest an școlar, Tedi a pregătit pentru elevii din clasa I un calup de reguli de prim ajutor. Persoane avizate de la Crucea Roșie România s-au implicat pentru structurarea informațiilor astfel încât ele să fie accesibile copiilor. Și au adaptat și câteva metode practice ținând cont de maniera de învățare care stă la baza programului – prin jocuri și activități educative. Căci programul Școala siguranței Tedi nu are drept scop însușirea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.
Dovadă că metodele și informațiile pe care le descoperă cei mici sunt interesante și provocatoare stau miile de fotografii care ne sunt trimise. În ele sunt imortalizate rezultatele activităților pe care cei mici la fac la școală sau acasă, împreună cu părinții. Și cu părinții, da. Pe lângă școală, familia rămâne partenerul nostru de bază. Iar voi, dragi părinți, sunteți camaradul nostru pe drumul spre cunoaștere în siguranță al copiilor noștri. Împreună, putem să le explicăm și să le prezentăm multe lucruri utile despre igiena corpului și a minții, despre siguranța în drum spre școală, în școală și acasă. Găsiți toate aceste informații pe site-ul programului, la secțiunea dedicată părinților.
Vă așteptăm în echipa noastră!