De cand eram mica, am tot auzit expresia: Sa fii cuminte si iti asculti parintii! O aud frecvent si acum, spusa mai ales de altii copiilor mei.
Masura in care ai un copil ascultator reprezinta standardul general acceptat al reusitei tale ca parinte. Si uneori ajungem la acest deziderat fara sa fim atenti la mijloacele pe care le folosim.
Stim foarte bine cum vrem sa se poarte copiii nostri si facem orice pentru a-i determina sa se poarte astfel. Dar avand doar acest scop in minte, uitam sa le mai oferim si niste motive pentru a-i convinge sa faca ceea ce le spunem noi. Oare nu e la fel de important sau chiar mai important ce motivatii au ei pentru a deveni “ascultatori”?
Unii copii devin foarte asculatori, dar daca esti atent, iti dai seama ca ei isi asculta parintii… de frica.
De frica de a nu fi batuti (Daca nu esti cuminte, iti dau eu o mama de bataie! Daca mai lovesti fetita, iti dau si eu una, sa vezi cum e!), de frica amenintarilor pe fond afectiv (Daca nu vii acum in casa, mami pleaca si te lasa singur afara! Daca nu mananci tot, tati nu te mai iubeste! Daca o superi pe bunica, se imbolnaveste si moare!), de frica consecintelor impuse prin actiunea negativa a parintilor (Daca mai faci galagie cu fluierul ala, am sa ti-l rup! Daca strici bicicleta, am sa o dau altui copil care are mai mare grija de ea!).
E firesc ca un copil sa se teama de ceea ce ar putea sa i se intample rau, dar a-i fi frica de proprii parinti nu contribuie in mod pozitiv la formarea unui respect pentru sine insusi, a increderii in gandirea si fortele proprii, a initiativei si a capacitatii de a lua in mod liber decizii sanatoase. Daca preluam fara a analiza prea mult vorbe de genul “copiii trebuie sa stie de frica parintilor”, ajungem sa ne sabotam singuri intregul nostru efort educativ, chiar fara sa ne dam seama de consecintele negative pe care sigur nu ni le dorim.
Din fericire exista si alte alternative la care putem apela in locul exprimarilor de mai sus.
Exista alternativa consecintelor naturale sau logice sau cel putin netraumatizante: Daca mai topai asa pe leagan, s-ar putea sa se rupa si nu mai ai pe ce sa te dai. Daca mai sufli in pahar, apa se poate varsa pe tine. Stam in casa fiindca ploua si nu mai putem merge la padure.
Exista rationamentul logic: Stiu ca plangi fiindca vrei sa stai cu mami acasa, dar vrei sa iti cumpar si jucarii, nu? Iar jucariile se cumpara cu bani, iar banii se fac la serviciu. Deci, daca mai vrei jucarii, trebuie sa ma duc la serviciu sa fac bani pentru ele.
Exista alternativa exprimarii nevoilor mele ca parinte: Trebuie sa ajungem repede acasa sa ma schimb si sa plec la medic fiindca am programare si ma asteapta.
Sau a aflarii nevoilor lui: Deci ai lovit fetita fiindca nu iti dadea camionul. Cum puteai sa il obtii altfel?
De asemenea, putem sa le spunem copiilor exact ceea ce asteptam de la ei, fiindca de multe ori le spunem numai ce o sa se intample rau daca gresesc, dar nu le spunem cum sa faca lucrurile bine: Tine amandoua mainile la acelasi nivel pe funii, daca tii una mai sus si una mai jos, leaganul se misca stramb si poti sa cazi.
Sau putem sa le oferim alternative: Poti sa stai jos pe banca sau sa te joci cu mingea, dar nu ai voie sa dai cu picioarele in cosul de gunoi.
Uneori chiar sunt mult mai importante motivele copilului de a face un anumit lucru, si nu rezultatul comportamentului lui. Exista o vorba care spune ca se pot face lucruri rele din motive bune, care chiar este valabila in aceste cazuri. Citisem o povestire de care mi-a adus aminte si fetita mea la un moment dat, pe cand avea un an si ceva, atunci cand m-a chemat bucuroasa in bucatarie sa imi arate ce a reusit sa faca singura. Reusise intr-adevar sa verse laptele dintr-o sticluta de plastic in canita ei, dar doar un sfert, restul de trei sferturi fiind rasturnat pe scaun si pe jos. Bineinteles ca mai importanta a fost initiativa ei de a se descurca singura decat mizeria facuta, asa ca am laudat-o si am sters amandoua laptele varsat.
Povestea citita era despre un baietel care isi intampina seara tatal la usa spunand: Tati, eu sunt harnic! Intrebandu-si sotia ce s-a intamplat, ea i-a povestit ca a intrat in bucatarie si l-a vazut pe baietel langa masa pe care erau intinse niste farfurii peste care varsase aproape toata apa dintr-o sticla luata din frigider. Nervoasa, a vrut sa il certe pentru ce-a facut, dar s-a oprit si l-a intrebat:
Ce ai incercat sa faci cu apa?
Am incercat sa te ajut.
Cum adica? s-a mirat ea.
Am spalat farfuriile pentru tine.
Si de ce ai folosit apa din frigider?
Fiindca n-am putut sa deschid robinetul.
Bine, dar ia gandeste-te, ce ai putea sa faci diferit data viitoare ca sa fie mai putina mizerie?
Copilul s-a gandit putin timp si a spus:
Sa le spal in cada!
Hmm, vasele nu se spala in cada. Dar ce zici daca data viitoare m-ai chema sa-ti dau drumul la robinet si sa le speli in chiuveta, stand in picioare pe scaun?
E o idee buna!
Si acum ce zici sa facem cu mizeria?
Sa aducem niste prosoape si sa stergem apa.
Bine, hai sa facem curat.
Important nu e ca bucataria sa fie mereu curata, importanta e lectia pe care o invata copilul, concluziile pe care le trage si ceea ce isi spune despre sine in mintea lui dupa aceea. Daca mama ar fi reactionat negativ si l-ar fi certat pentru mizeria facuta, atunci copilul s-ar fi simtit vinovat, rusinat, umilit, dezamagit si seara i-ar fi spus tatalui: Eu sunt un copil rau! Plus ca data viitoare n-ar mai fi incercat sa ajute pe nimeni, de frica de a face ceva gresit si de a fi iar certat.
Dar cum toti vrem sa avem copii care sa se simta apreciati, increzatori in sine, cu initiativa si descurcareti …
– sa fim atenti ce motive sadim in ei cand vream sa ii educam sa fie ascultatori,
– sa ne intrebam ce am vrea sa-si spuna in mintea lor despre ei insisi dupa aceea,
– sa apreciem intentiile lor pozitive atunci cand evaluam un comportament, chiar daca ceea ce vedem e intr-adevar un rezultat dezastruos.
