Cum tratam greselile copiilor

Ca parinti, vrem sa stim cum sa ne disciplinam copiii, dar fara sa fim agresivi, fara sa folosim pedepse. Afla cum tratam greselile copiilor, prin comunicare.

Comunicarea nonviolenta poate fi o metoda de a trata greselile copiilor intr-un mod respectuos atat pentru copil, cat si pentru parintele care isi doreste un alt comportament de la copilul sau.

Atunci cand tratam greselile noastre sau pe ale celor din jur, este important sa incepem cu noi insine. Pentru ca, atata timp cat nu ne intelegem pe noi insine pe deplin si nu intelegem ce anume ne-a determinat sa facem anumite lucruri, nici nu vom avea capacitatea de a intelege ce se petrece cu altcineva.

Am ales acest subiect al greselilor pentru ca am intalnit multi parinti care vor sa stie cum sa-si corecteze copiiii, cum sa-i disciplineze intr-un mod care sa nu fie agresiv, brutal si violent.

In comunicarea nonviolenta nu exista greseli, nu exista aceasta eticheta de „greseala” pusa asupra actiunilor cuiva. Aceasta metoda considera ca orice actiune pe care cineva o intreprinde are la baza o nevoie; orice actiune este determinata de dorinta de a implini o nevoie. Prin urmare, exista actiuni care implinesc nevoi si actiuni care lezeaza anumite nevoi, iar actiunile care lezeaza nevoi le numim, de obicei, greseli.

De obicei, consideram ca fiind greseli actiunile oamenilor din jurul nostru care nu se petrec asa cum ne-am dori noi, nu se petrec in conformitate cu valorile si asteptarile noastre.

De aceea mi se pare mult mai sanatos si mai constructiv sa reconsideram greselile si sa privim mai degraba o actiune si sa vedem care sunt nevoile pe care ea nu le-a implinit, decat sa cautam un vinovat.

In momentul in care cineva greseste fata de noi sau cand observam ca noi am facut o greseala apare aceasta povara a vinovatiei si cautam imediat sa aflam cine anume se face vinovat de respectivul lucru. Mintea noastra porneste atunci intr-un intreg demers de a gasi vinovati, lucrurile capata adesea proportii prea mari si de multe ori consideram greselile celorlalti ca pe un atac personal.

Vom trai insa intr-o lume complet diferita atunci cand vom incepe sa privim fapta unei persoane – care sa spunem ca nu este in conformitate cu valorile noastre – nu ca pe un atac personal, ci ca pe o tentativa din partea acelei persoane de a-si implini o nevoie.

Exista cativa pasi concreti pe care ii putem face in momentul in care depistam ca cineva a facut o greseala. Ganteste-te la un lucru pe care l-ai facut in trecutul apropiat si pe care il consideri a fi o greseala.

  • Faptul de a considera o actiune a noastra ca fiind o greseala inseamna ca undeva, in noi, sunt nevoi neimplinite. Un prim pas ar fi sa analizezi care sunt nevoile lasate neimplinite de actiunea respectiva, „greseala” ta. Asta iti va trezi un sentiment neplacut, de amaraciune.

Orice sentiment neplacut este un semnal ca la nivelul nevoilor noastre se intampla ceva, ca nevoi foarte importante pentru noi nu sunt implinite in acest moment.

  • In al doilea pas, ar trebui sa descoperim care sunt nevoile pe care am incercat sa le implinim prin actiunea respectiva, ce am vrut sa realizam.
  • Dupa ce am descoperit aceste doua seturi de nevoi – nevoile pe care le avem neimplinite si nevoile pe care am incercat sa le implinim – ar trebui sa descoperim strategii alternative pentru a reusi sa implinim ambele seturi de nevoi.

Ce anume am putea face acum, ce cerinte avem fata de noi insine in acest moment, care sunt alternativele pe care le putem adopta pe viitor, pentru a implini cele doua seturi de nevoi?

Sa luam exemplul copilului care nu si-a facut temele iar noi l-am repezit, tipand la el. In aceasta situatie, faptul ca ne-am certat copilul ne lasa un gust amar si consideram ca am gresit reactionand astfel.

In aceasta situatie, vrem sa descoperim care sunt nevoile noastre neimplinite, in clipa aceasta. Printre aceste nevoi se afla si cea de comunicare autentica cu cel mic, nevoia de respect (atat fata de mine pentru ca nu am reactionat intr-un mod care este conform cu valorile mele, cat si fata de copil), nevoia de liniste sufleteasca.

Dupa ce am stabilit acest set de nevoi neimplinite vrem sa descoperim care sunt nevoile pe care am incercat sa le implinim actionand asa cum am facut-o. Una dintre aceste nevoi ar putea fi nevoia de a fi ascultat, auzit, pentru ca, ori de cate ori ridicam glasul, pentru mine este un semn ca ne dorim foarte mult sa ne facem auziti, ascultati, intelesi.

Acum, odata ce am descoperit cele doua seturi de nevoi te invit sa descoperi daca exista strategii alternative – altele decat cea pe care am folosit-o – pentru a implini aceste doua seturi de nevoi.

Eu una cred ca as recunoaste nevoile mele neimplinite in momentul acesta fata de copilul meu. Adica, i-as spune ca actiunea pe care am facut-o initial – cand am tipat la el – nu a fost in confirmitate cu valorile mele. Pentru mine asta este o dovada de integritate maxima din partea unui parinte – sa reusesc sa recunosc, nu atunci cand am facut o “greseala”, ci atunci cand am facut un lucru despre care stiu clar ca a ranit nevoi foarte importante, atat in mine cat si in copilul meu. In mod cert, in momentul in care am ridicat glasul, am impus anumite restrictii, am aplicat o pedeapsa, atunci nevoi de baza ale copilului meu au fost neimplinite.

Asadar, din punctul meu de vedere, primul lucru pe care ar trebui sa-l fac este sa recunosc, in fata copilului meu, ca ceea ce i-am spus mai devreme mi-a lasat un gust amar. Asta pentru ca am nevoie ca intre mine si copilul meu comunicarea sa se desfasoare cu totul altfel, am nevoie de autenticitate in comunicare, am nevoie sa ascult si punctul lui de vedere.

Pentru mine, toate aceste lucruri – a asculta si partea cealalta, a marturisi cand nevoi ale mele sunt neimplinite – sunt strategii alternative la cea pe care tocmai am folosit-o – de a tipa la copil si de a-l certa – si care mai mult a ranit decat sa aiba efecte pozitive, constructive.

Tie ce ti-a lasat un sentiment amar? Cum ai rezolvat situatia?

Autor articol: Monica Reu – Trainer in comunicarea nonviolenta

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s