Cadourile nu trebuie sa fie costisitoare pentru a fi apreciate. Poti oferi in dar lucruri surprinzator de simple si de frumoase, care vor impresiona si mai mult daca sunt realizate impreuna cu cei mici. Un astfel de cadou pot fi pietrele cu model de curcubeu marmorat – usor de realizat, ieftine si uimitor de frumoase. Oricine s-ar bucura sa primeasca un asemenea dar!
Acest proiect artistic e foarte potrivit dupa o excursie cu familia la munte, la mare sau la tara, unde poti gasi cu usurinta pietre mari si fine, numai bune pentru a fi decorate.
Iata, mai jos, lista completa a materialelor necesare:
- Pietre
- Vopsea alba
- Burete de vopsit
- Oja de diferite culori
- Scobitori
- Un castron si o farfurie intinsa
- Apa
Pentru inceput, spala bine pietrele pe care vrei sa le colorezi, iar dupa ce s-au uscat vopseste-le cu alb. Aplica un strat, lasa-le din nou sa se usuce, apoi aplicat un al doilea strat.
Pana se usuca vopseaua, pregateste solutia necesara pentru imprimarea curcubeului: umple un castron cu apa rece, apoi toarna o picatura de oja in centrul castronului. Culoarea se va imprastia repede. Toarna apoi o picatura din alta oja, de alta culoare, in mijlocul primei culori. Continua sa adaugi astfel cate un strop din celelalta sticlute de oja ramase, dar incearca sa lucrezi destul de repede, pentru ca oja sa nu apuce sa se intareasca.
Ia apoi o scobitoare si incepe sa faci un curcubeu cu aspect marmorat in amestecul de oje: traseaza o linie orizontala de-a lungul petei de culoare, incepand din mijloc si miscand usor scobitoarea catre dreapta. Revino cu scobitoarea in mijloc si traseaza o noua linie, inspre stanga. Misca apoi scobitoarea de sus in jos si de jos in sus prin oja din castron, jucandu-te cu liniile de culoare.
Dupa ce ai terminat joaca de-a curcubeul marmorat, ia una din pietrele vopsite in alb si scufund-o in mijlocul amestecului de oje, apoi scoate-o incet la suprafata. Las-o sa se usuce pe o farfurie, apoi ofer-o cadou unei persoane dragi (daca nu vei vrea sa o pastrezi pentru tine).
Sursa: http://www.kiwicrate.com
Suntem curiosi sa aflam cum ti-au iesit pietrele marmorate. Povesteste-ne in rubrica de comentarii de mai jos.