Ingrijirea pe care o familie o acorda unui copil are o influenta majora asupra felului in care copilul se formeaza si se dezvolta. La fel de mult conteaza insa si experientele pe care copilul le are in cadrul familiei.
Campania”Asculta-i sufletul” isi propune sa atraga atentia asupra nevoilor emotionale si psihice ale copiilor, precum si asupra efectelor negative pe care le au disciplinarea prin bataie, umilinta si neglijenta in ceea ce priveste dezvoltarea psihica si afectiva a acestora. Salvati Copiii a dezvoltat in Bucuresti, Timisoara, Iasi, Suceava si Targu Mures, Centre de Consiliere pentru Parinti, unde sunt oferite servicii de educare si consiliere pentru parinti si copii. La Bucuresti, Salvati Copiii a infiintat de asemenea Centrul de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii, unde ofera evaluare clinica, consiliere si psihoterapie pentru copii si adolescenti.