Ca parinte ai nevoie de multa rabdare si multa toleranta atunci cand vine vorba de a creste un copil autonum, responsabil si increzator. Sunt insa momente in care un mic gest al lui sau un simplu fapt te fac sa izbucnesti de furie si sa nu poti sa-ti stapanesti nervii.
Te infurii, tipi la el, il certi , poate il si bati. Cat din reactia ta in criza se datoreaza lui si cat tie? Cum sa faci sa nu regreti felul in care te porti atunci cand esti furios si nu iti poti stapani nervii?
Interviu cu psihologul Mirela Horumba, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii Meditatii pentru parinti
Adriana Titieni: Un psiholog se enerveaza?
Mirela Horumba: Bineinteles, pentru ca suntem tot oameni. Sa nu credeti ca daca stim pasii, stim cum sa lucram, traim intr-o bula si nu avem senzatii, sentimente, insa este mai simplu sa le gestionezi. In conditiile in care poti sa faci niste alegeri si stii care sunt acelea, iti este mult mai usor. Nu inseamna ca nu tipam sau nu ne enervam, dar frecventa si intensitatea tipetelor este mult mai redusa.
Primul pas este sa nu dam vina pe altcineva, mai ales pe copii nostri, pentru ca noi detinem autoritatea si pentru ca parintele este cel care”detine puterea”, iar copilul nu se poate apara. De multe ori, fara sa ne dam seama, facem aceste abuzuri.
Pasul numarul doi este constientizarea situatiilor de risc. De multe ori, daca observam cu atentie reactiile pe care le avem ca parinti, ne vom da seama ca exista anumite situatii de risc, in care comportamentul meu este acelasi. Nu spun ca este identic, dar sunt multe componente care se repeta. Aceasta stare de nervozitate ne oboseste, este un consum de energie foarte mare, iar partea negativa este faptul ca avem o falsa impresie de descarcare. Este foarte important sa identific acele situatii care imi provoaca disconfort, nervozitate.
Adriana Titieni: Cum pot identifica aceste situatii?
Mirela Horumba: Sa analizam o zi intreaga din viata noastra si sa ne dam seama de relatiile conflictuale care au aparut si din ce cauza. Acest lucru trebuie sa-l facem pe o perioada mai lunga, de pana la trei luni si vom observa ca mai multe situatii se repeta. Ajungem sa lucram pe anumite tipuri de probleme, nu pe fiecare si este mult mai usor.
Adriana Titieni: Exista indicatori fizici care ne pot avertiza in legatura cu faptul ca incepem sa ne enervam?
Mirela Horumba: Bineinteles ca exista. In conditiile in care nu esti constient de ce se intampla, pur si simplu ai senzatia ca totul s-a desfasurat cu atata rapiditate incat instantaneu a aparut aceasta reactie a ta, insa fiind foarte implicat emotional, tensionat, perceptia timpului este cu totul alta. Toate lucrurile astea sunt doar in mintea noastra. Observandu-ne si analizandu-ne, ochiul acela interior care deruleaza filmul mental, stie care este momentul in care tu explodezi, pentru ca nu explodezi deodata, sunt acumulari.
Adriana Titieni: Care ar fi indicatorii fizici?
Mirela Horumba: Fiecare om are proprii lui indicatori. Pot fi: tonul ridicat al vocii, palmele transpirate sau mainile care tremura. Poti simti noduri in stomac, ti se ridica pielea pe tine, fiecare are modalitatea lui personala. In momentul in care desfasori filmul mental foarte incet, poti sa identifici acesti indicatori, si data viitoare cand incepe aceasta situatie, nu te va mai lua prin surprindere pentru ca deja esti avizat. In mintea ta iti doresti o schimbare, doresti sa realizezi ceva si implicit, esti mult mai prezent.
Organismul nostru ne trimite semnale, insa este important sa decodifici tu lucrul acesta. In momentul in care apar acesti indicatori, situatia trebuie sa fie analizata in conditii de calm, de relaxare. Toate lucrurile astea trebuie exersate, nu atunci cand esti nervoasa, ci atunci cand rationalul functioneaza. Iti dai seama ca acela este momentul de slabiciune, de vulnerabilitate, este momentul in care tu-l inveti pe copilul tau, cu ajutorul limbajului nonverbal, mult mai mult decat cu ajutorul limbajului verbal. Atunci incerci sa lucrezi cu tine in mod constient, rational si vrei sa intelegi ce anume a creat acea stare de nervozitate.
Uneori uitam ca avem o experienta de viata mult mai bogata si avem si interpretari. Gandirea logica apare mult mai tarziu la copii; ei nu au resurse fiziologice sa inteleaga anumite lucruri, pe care parintele le cere. Nu stiu cati parinti cunosc etapele de dezvoltare cognitive ale copilului, ce structuri logice, ce capacitati are si in acest mod fac niste confuzii. Noi nu stim sa folosim acele comportamente care pe el il stimuleaza, ci dimpotriva, de multe ori folosim ceva care pe el il inhiba, care mai departe va crea un copil frustrat, neadaptat social, un copil nefericit.
Adriana Titieni: Care pot fi consecintele pe termen lung, asupra unui copil care este terorizat in permanenta de parintii care au comportamente nepotrivite?
Mirela Horumba: Consecintele merg de la nemultumire, frustrare, manie, neadaptare sociala pana la patologie. Exista multe cazuri in care se intampla lucruri neplacute tocmai datorita unei educatii prost aplicate, neintelese, nepotrivite. Este vorba de violenta fizica, verbala, emotionala, cu consecinte grave.
Violenta emotionala inseamna tot ce ataca stima de sine a copilului, tot ceea ce il devalorizeaza, il umileste, il injoseste, il dezumanizeaza. Este incredibil cum noi, in numele unei mari iubiri, in numele unei mari dorinte de a face bine copilului putem sa-l distrugem cu atata usurinta, folosind expresii de genul: esti prost, nu poti, niciodata, intotdeauna, nu esti in stare, nu esti capabil.
Copiii trebuie sa vada in parintii lor niste parinti umani, parinti care sa recunoasca atunci cand gresesc. Degeaba punem masca parintelui autoritar, pentru ca, ceea ce le transmitem copiilor se intampla la nivel nonverbal, si de multe ori, sub aceasta masca se ascunde un parinte slab, bulversat , un parinte care nu poate sa faca fata situatiei.
Adriana Titieni: In concluzie, exista cativa pasi pentru stapanirea nervilor, pentru a evita sa ne enervam pe copiii nostri sau pe sot. Primul pas ar fi sa renuntam sa mai dam vina pe ceilalti, pentru nervii nostri, sa ne asumam responsabilitatea propriilor emotii, sentimente si sa nu invinuim persoanele din jur. Al doilea pas este cel al depistarii situatiilor de risc in care tind sa ma infurii.
La mine au functionat mai apoi cateva tehnici personale de evitarea a rabufnirii imediate in situatiile in care simteam ca sunt in pericol sa imi pierd nervii: numaram pana la 10 in gand si in timpul asta lasam furia sa iasa din mine sau pur si simplu spuneam „am nevoie de o de pauza; vorbim peste 5 min” si ma retrgeam in singuratate un pic. Reactia mea amanata, dupa eliberarea furiei si explicarea ei mentala, era una mult mai fireasca si in acord cu gravitatea situatiei care mi-a declansat furie.
