Adesea, parintii sunt de parere ca stiu mai bine ce le trebuie copiilor lor. Fie ca ne referim la alegerea hainelor sau alegerea profesiei, adultii au mereu dreptate pentru ca au o experienta de viata mai vasta. Asa sa fie? Oare micutii nu au nimic de zis in privinta unei decizii despre ei insisi?
Trainerul specializat in comunicarea prin Metoda ESPERE, Cristina Negut, ii invita pe parinti sa incerce sa inteleaga si punctul de vedere al copiilor. In interviul cu Adriana Titieni, aflam cum putem gasi un echilibru intre nevoile si dorintele celor mici si asteptarile parintilor pentru viitorul copiilor lor.
A.T.: Recunosc ca iarasi am chemat-o pe Cristina la o intalnire de taina, in sensul in care am nevoie de sprijin.
Pentru copilul meu urmeaza un an important, clasa a VIII-a, si are de luat tot felul de decizii. Eu nu vreau sa decid in locul ei. E adevarat, nu as vrea sa nu o ajut si sa ia o decizie pentru patru ani de zile, care sa o chinuie, dar nici nu vreau sa decid in locul ei. si nu vorbim doar de alegerea liceului. Eu vreau sa vorbim despre alegere. Cum am putea sa sprijinim noi copiii sa aleaga ei ce le e lor bine?
C.N.: Sa pornim de la un exemplu specific: alegerea unui liceu. imi place subiectul asta. si cand zic asta, ma gandesc ca, de fapt, alegerile pe care le fac copiii nostri in anumite momente din viata lor ne pun noua in fata niste oglinzi in care sa vedem realitatea momentului; asa cum poate, pana atunci, nu am vazut-o.
Dar, in momentul in care el are de facut o alegere, oglinzile alea se dezaburesc foarte clar si incepem sa vedem din ce in ce mai bine realitatea: a copilului nostru, pe de o parte, si, pe urma, realitatea noastra cred ca o vedem mai bine.
Cred ca tine foarte tare si de ce oglinzi folosim. Putem sa folosim oglinzi de parcuri de distractii, in care vedem distorsionat. si cred ca, uneori, noua parintilor ne mai place sa punem oglinzi care sa deformeze un pic realitatea, sa ne mai faca un pic sa radem sau sa iesim din a vedea chiar tot ce e rau.
A.T.: E greu sa-ti analizezi copilul si sa-l diseci pentru ca te analizezi pe tine de altfel.
C.N.: Voi impartasi din ce am trait eu. Nu mai are cinci ani si nevoile lui sunt mai usor de indeplinit de catre parinte. Are 14. Acesti 14 ani ai lui sunt totusi 14 ani traiti de el, cu niste experiente foarte personale, care au lasat deja niste trairi foarte personale. Au inceput sa se contureze niste principii; nu stiu daca sunt bune sau nu, dar sunt ale lui.
incep sa se iteasca niste seminte de lucruri fundamentale si esentiale pentru viata lui, pe care el le stie mai bine decat oricine pe lumea asta. si noi, ca parinti, ne trezim in fata unor certitudini care uneori pot sa fie foarte convingatoare si nu stiu daca intotdeauna ne e usor sa gestionam noul copil pe care il avem in fata: cuvintele lui, atitudinile lui, felul lui de a-ti spune „Dar asa gandesc eu”.
Cred ca acesta este un lucru foarte important pentru noi, ca parinti: sa acceptam ca a crescut.si aceasta crestere nu vine numai cu o crestere fizica, in care schimbam hainele si pantofiorii, ci pur si simplu vine cu trairi si cu ganduri personale foarte profunde. Cred ca e timpul sa ne asezam impreuna la masa si sa dialogam serios despre argumente, despre consecintele acestor alegeri, sa facem niste exercitii de simulare:
„Ok, sa inteleg ca tie ti-ar placea acest drum. Hai sa luam o hartie si sa vedem. Ce crezi ca ar fi bun in alegerea asta si ce crezi ca ti-ar aduce?”
Avantaje si dezavantaje. Ne imaginam si eu si tu acum. Avem aceasta libertate ca, inainte de a lua o decizie, sa punem in fata aceste drumuri si sa ne imaginam cum ar fi sa facem aceste alegeri.
[page]
A.T.: Eu vreau sa o luam cu un exemplu. De ce? Pentru ca stiu sigur ca pentru toti este foarte important. Eu am facut o greseala deja, in ceea ce priveste alegerea Ariadnei (copilul meu), o greseala mare. Acum, eu tot incerc sa dreg busuiocul.
C.N.: Cand zici greseala, la ce te referi?
A.T.: Pana de curand, Ariadna avea de gand sa faca Arhitectura. in clasa a VII-a, peste ea a venit brusc o materie care se numeste Chimie si care pe mine ma amuza pentru ca nu inteleg nimic din ea. intalnirea Ariadnei cu chimia a fost revelatoare. A venit acasa dupa vreo trei ore si a spus: „Chimia a fost inventata pentru mine”. si s-a dus la olimpiade. si a spus: „Doamna profesoara m-a intrebat daca m-am gandit vreodata la optiunea medicina”. M-am gandit ca, in familia asta cu doi actori razleti, apare un medic. intelegeam Arhitectura pentru ca are o componenta artistica. Apoi imi spune ca a vorbit atat cu profesoara, cat si cu prietenele ei si ca ar fi interesata sa faca neurochirurgie.
C.N.: Probabil de la seriale precum „Anatomia lui Grey”. Tot ce se invarteste in jurul lor in acest moment, fie ii nedumereste, fie ii ajuta in decizia pe care o iau.
A.T.: A venit cu un argument care pe mine m-a surprins foarte mult. A zis: „Tu crezi ca e intamplator ca eu fac de opt ani de zile pian? Competentele manuale de la pian m-ar ajuta la chirurgie. iti dai seama cate lucruri interesante se petrec in creier?” Cand si-a descarcat pe telefonul mobil operatii virtuale, mi-am dat seama ca este un lucru foarte serios.
C.N.: Ea facea deja niste pasi pentru a-si hrani acest vis cu actiuni concrete. Nu mai era o dorinta si atat.
A.T.: Exact. Totodata cu aceasta noua dorinta, a aparut discutia despre Liceul Sava – care pentru noi e „la capatul pamantului” pentru ca trebuie sa schimbe trei mijloace de transport pana sa ajunga, in timp ce Liceul Mihai Viteazu e foarte aproape. La inceput m-am impotrivit si i-am explicat ca ar trebui sa se trezeasca de la ora 6.00 si ca va pierde mult timp pe drum.
C.N.: Ea nu cred ca se gandea la asta. si sa iti pun in fata si o alta varianta: „Ce ma fac daca nu o sa mai ai nevoie de mine sa te duc dimineata?” sau „Ce ma fac daca nu iti mai organizez viata si nu mai sunt aproape de tine pentru ca tu ai nevoie de mine?”
A.T.: Ariadna a acceptat pana la urma sa mearga la Liceul Mihai Viteazu. De atunci, cand am vazut tristetea din glasul si ochii ei, am zis ca daca ea vrea la Liceul Sfantul Sava, acolo ar trebui sa se duca si ca ar trebui sa mearga unde vrea ea. Eu am gresit ca parinte. Nu e nevoie sa ii pun in fata obstacole, ci ar trebui sa o insotesc sa descopere care sunt acele obstacole in implinirea visurilor. Impedimentele s-ar putea sa fie total lipsite de importanta. Acestea au fost greselile mele deja.
C.N.: Cred cu tarie ca putem gresi atata vreme cat ne intoarcem si recunoastem greseala. Eu am intalnit in ochii multor copii aceasta deschidere extraordinara a tinerilor in a accepta si a intampina foarte onest, poate revoltandu-se, dar manifestandu-se in relatia cu parintii lor. si mie mi se pare ca, atata vreme cat ne dam seama ca ne-am speriat de deciziile lor, nu este totul pierdut in relatia cu micutii nostri.
Deci, bun venit in lumea parintilor asa cum ii vad eu, normali, firesti, in conditiile in care si noi, parintii, suntem bombardati din toate partile de o gramada de decizii si incertitudini ale altora, ce ne afecteaza in viata noastra. Asa ca este evident ca, din dorinta de a ne proteja copiii, putem gresi. Nu gasesc o scuza, ci vad realitatea.
inteleg ca i-ai spus cum vezi tu lucrurile. inteleg ca i-ai vazut si tristetea, dar mai inteleg si ca te-ai indreptat spre ea, spunandu-i ca esti pregatita sa recunosti ca ea poate sa aiba o alta dorinta si ca esti gata sa o insotesti.
[page]
A.T.: Iar optiunea Ariadnei cu medicina s-ar putea sa tina fix pana in clasa a IX-a, semestrul intai.
C.N.: Cum a fost si in cazul meu. Am facut eforturi extraordinare, am intrat la Liceul Sanitar, eram sase pe un loc. Eram convinsa ca voi face Medicina si voi salva omenirea. in clasa a XII-a, profesoara mea de Genetica si Genetica in sine mi-au aratat ca lumea poate fi altceva. Olimpiada Nationala la Genetica, sansa mea de a merge la Gradina Botanica si de a face cercetari cu profesori universitari au fost pentru mine ceva nemaipomenit. Asa ca m-am razgandit si am dat la Facultatea de Biologie. Ce cautam eu la Biologie? Dar asta a fost.
Eu cred ca drumurile acestea, chiar si gandul de a urma un anumit drum pentru cariera, reprezinta de fapt o nevoie, pe de o parte a sufletului nostru de a aduce o contributie lumii, pe de alta parte a momentului nostru si a evolutiei noastre spirituale, careia e musai sa ii dam curs.
Nu vreau sa fiu prea abstracta. Ma gandesc la ce mi s-a intamplat mie si la oamenii pe care i-am intalnit. Cumva, traseul profesional este sansa noastra de a creste spiritual. Cred ca nu noi ne alegem meseriile, ci meseriile ne aleg pe noi ca sa reusim sa facem o evolutie interioara profunda.
si daca nu suntem atenti si prezenti, tot evoluam, dar mai greu. Tot vine un moment in viata cand ne uitam inapoi si ne minunam de cum ne-am schimbat.
Ma gandesc la parintii nostri, care si-au ales o meserie si, cei mai multi, au facut aceeasi meserie timp de 25-30 de ani. Ma gandesc la tata. Tata a fost ucenic de la 14 ani si a iubit acea meserie. O practica si acum, la 75 de ani. A crescut o multime de alti ucenici in jurul lui. E o pasare rara. De exemplu, astazi eu vad foarte rar oameni de varsta mea, care sa fie atat de dedicati unei profesii de la 14 ani. Eu am ajuns sa ma dedic profesiei mele dupa 35 de ani. Mi-am dat seama, cu mare atentie, ce imi place sa fac in lumea asta dupa 35 de ani.
Ma uit la copiii nostri cate sanse au in a se cunoaste pe ei si, in acelasi timp, cat de bulversati devin cand li se pune in fata o alegere pentru o viata intreaga. De ce pentru o viata intreaga? Cand ei au sansa sa se pregateasca pentru acea profesie a vietii lor, dar sa faca inainte o multime de alte lucruri. Ariadna a descoperit ca manualitatea ei de la pian ii poate aduce o abilitate extraordinara in alta meserie.
Descoperirile stiintei merg in atatea directii, incat cred ca noi, ca parinti, nu avem decat sa ii insotim onest pe copiii nostri in alegerea pe care o fac. Am sa ma intorc la exemplul tau: „in clasa a VIII-a, catre ce liceu merg?” De fapt, alegerea pe care o facem in clasa a VIII-a nu este alegerea unei profesii. Este o alegere importanta pentru urmatorii patru ani de viata.
Atunci, hai sa ne uitam mai degraba la nevoile pe care le are un adolescent. Nu neapat profesia spre care se indreapta. Ci care sunt nevoile unui adolescent – si care sunt nevoile mele ca parinte – pe care as vrea sa il ajut sa le implinim intre 14 si 18 ani. Hai sa ne uitam la ce transformari fizice si psihice se intampla cu micutii nostri si hai sa ne gandim ce asteptari avem pana la urma de la un liceu.
Daca reducem arealul la asta si nu punem in carca liceului si alegerea unei profesii, cred ca decizia devine dintr-o data un pic mai usoara. si cred ca, in primul rand, parintii au de stabilit unde sunt prioritatile lor. Vor un liceu sigur, in care se face scoala serioasa, in care se fac si lucruri practice, cu un mediu de copii intr-un anume fel. Sa ne fie noua limpede cam ce am vrea pentru cei mici si apoi sa ii intrebam pe copii ce si-ar dori. Dar trebuie sa tinem cont de faptul ca ei inca nu au o imagine completa a ceea ce inseamna liceul. Astfel, le oferim sansa sa cunoasca anumite medii de liceu.
Ziua Portilor Deschise in diferite licee, evenimente scolare, important e ca noi sa aflam de ele si sa fim prezenti. Foarte mult dialogam dupa si vedem cum i se pare, ce ii place, ce nu ii place. Cred ca e important sa facem impreuna drumul care duce la momentul alegerii. Iar cand va veni alegerea, sa aveti fiecare dintre voi (n.r.: parintele si copilul) macar cristalizate opiniile despre care sunt nevoile ce trebuie implinite in cei patru ani de liceu.
Profesia, pana la urma, poate sa vina de oriunde, din orice liceu. Uite, iti voi da un ultim exemplu. intorcandu-ma dintr-o delegatie, am cunoscut pe tren o doamna impresionanta pentru mine: 50 de ani, ii murise sotul, invata la Rezistenta Materialelor. Ma uitam si ma gandeam ca poate verifica niste cursuri de-ale copilului ei. Dar mi-a zis:
„Este ultimul meu examen. Sunt foarte fericita. Lucrez la CFR, muncitor calificat, si, dupa moartea sotului meu, mi-am dat seama ca eu pot sa fac mai mult pe lumea asta. si am dat la facultate. si sunt in ultimul an. si acum profesorii trag de mine sa fac mai mult decat atat.”
Am ramas impresionata. Se gandea sa isi schimbe viata acum, pe aceste noi baze. Nimic nu e imposibil in lumea asta. Pentru mine, cel putin, in ultima vreme, a devenit foarte limpede ca nimic nu e imposibil. Ce e insa foarte necesar pentru copiii nostri, este sa fim prezenti. si sa fim prezenti in concordanta cu noi insine si foarte autentici.
Sursa foto: Freedigitalphotos.net
