Cum sa faci baloane de gheata

Chiar daca temperaturile nu au scazut inca suficient de mult, iata un experiment care sa aduca putina magie in vremurile friguroase. Iata cum facem baloane de gheata.

Daca pleci la munte cu puiul tau sau daca avem noroc de ceva zapada zilele acestea, urmatorul experiment va incanta toata familia.

Surprinzator sau nu, baloanele de sapun rezista si la temperaturi foarte scazute. Doar ca ingheata si, daca solutia este suficient de rezistenta, isi pastreaza forma de sfera – ca un bulgare transparent. Daca temperaturile sunt sub 0 grade si mai este si noapte, vei avea un balon complet inghetat. Daca este soare afara, balonul va ingheta doar partial.

Cum spuneam mai sus, unul dintre criteriile principale este sa ai o solutie de baloane de sapun destul de puternica. Nu stiu daca cele din comert vor face baloane destul de rezistente, asa ca iti propun sa faci chiar tu solutia, acasa.

Ai nevoie de: 3 cani de apa, o cana de detergent de vase lichid si jumatate de cana de amidon de porumb.

Amidonul de porumb ajuta la inchegarea solutiei. Astfel, ai parte de baloane de sapun care nu se sparg asa usor.

Mai ramane doar sa astepti o zi friguroasa si sa sufli solutia printr-un inel. Spune-ne si noua daca ai reusit experimentul cu baloane de gheata!

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s