Comunicare non-violenta este o metoda care a fost conceputa si dezvoltata in anii 60' de doctorul in psihologie Marshall Rosenberg. Este pur si simplu o metoda prin care putem avea cu cei apropiati noua, o altfel de conexiune, o conexiune bazata pe respect si pe implinirea nevoilor noastre.
Parinti ascultatori 16.10.2008
Invitat: Monica Reu
A: Comunicarea non-violenta se bazeaza pe implinirea nevoilor fiecaruia dintre noi?
I: Acesta este telul comunicarii non-violente, sa ajungem pe un teren comun unde nevoile tuturor pot fi implinite. Pare o utopie la prima vedere, dar este cat se poate de posibil.
A: Ce sunt nevoile? Vorbim aici de vestita piramida sau vorbim de alt tip de nevoi?
I: Nu vorbim numai de vestita piramida, insa vestita piramida poate fi inclusa in aceasta lista de nevoi. Nevoile sunt cele lucruri care ne unesc pe noi oamenii. Nevoile ne fac pe toti la fel. Exista aceasta unicitate a fiintei umane si aceasta unicitate consta in aceste nevoi. In momentul in care intr-un proces de comunicare ajungem la acest nivel al nevoilor noastre si vedem latura umana a fiecarei persoane cu care intram in comunicare, atunci am ajuns pe acest taram comun unde este posibil sa gasim strategii de implinire a nevoilor care sa implineasca nevoile tuturor celor implicati in procesul de comunicare.
A: Poti sa identifici cateva dintre nevoile care ne fac unici si in acelasi timp sunt un numitor comun?
I: Fiecare fiinta umana are nevoie de libertate, de autonomie, indiferent de sex, de varsta, de religie. Si un copil de 2 ani are nevoie de autonomie, si o persoana adulta are nevoie de autonomie. Locul unde intervin conflictele si unde suntem diferiti este in ciocnirea strategiilor pe care le alegem pentru implininirea nevoilor respective.
A: Aceasta comunicare non-violenta sau aceste principii ale comunicarii non-violente le putem invata cu usurinta, avem unde sa le invatam, ce trebuie sa facem pentru a le invata?
I: Din punct de vedere intelectual, este cat se poate de simplu. Este un model alcatuit din patru pasi. Insa integrarea modelului in viata de zi cu zi este ceva mai anevoioasa, pentru ca suntem obisnuiti cu un mod de a comunica, care este foarte bazat pe judecati de valoare, pe evaluari, pe a arata ce este bine si ce este rau, pe alb si negru. In momentul in care adoptam un sistem de comunicare bazat pe astfel de judecati, ne desprindem practic de centrul fiintei noastre care este alcatuit din aceste nevoi. Astfel incat modelul din punct de vedere intelectual este foarte usor de inteles, insa integrarea lui este ceva mai anevoioasa.
A: Aceste adaptari sunt compromisuri?
I: Nu. Este un punct foarte important. Comunicarea non-violenta nu crede in compromis. De obicei actionam automat fara sa stim care sunt nevoile din spatele actiunilor noastre. Comunicarea non-violenta incearca sa ne aduca intr-un punct in care sa fim constienti de actiunile noastre.Comunicarea non-violenta crede in coborare la acest nivel al nevoilor, in momentul acela vedem, si unul si celalat, care sunt nevoile noastre, le recunoastem. Care este actiunea si care este valoarea pe care ea o aduce in viata mea? In momentul in care descopar valoarea, ea este de fapt nevoia mea.
A: Pot sa descopar singur care e nevoia mea sau necesita ajutor?
I: Depinde. Exista persoane care sunt foarte talentate. Copii de exemplu au acest limbaj in sufletul lor. Copii sunt foarte aproape de nevoile pe care le au! Un copil cand plange, de fapt provoaca o strategie, un semnal ca ii este foame, ca il doare ceva, ca are nevoie de siguranta, de iubire.
A: Copii detin cheia tuturor minunilor acestei lumi si noi am devenit niste adulti care isi tin inchisi in interior un copil care abia asteapta sa urle si sa fie lasat sa iasa la suprafata si sa isi exprime pofta de viata.
I: Premisa de la care trebuie sa pornim in comunicarea non-violenta este intentia.
Intotdeauna eu recomand persoanelor ca inainte de a incepe orice proces de comunicare sa isi verifice intentia. Care este intentia cu care deschizi o discutie cu cineva? Daca intentia ta este alta decat aceea ca nevoile ambelor parti sa fie implinite, poti alege linistit o alta strategie. La baza comunicarii-non violente sta intentia ca nevoile tuturor celor care intra in procesul de comunicare sa fie implinite. Aceste este un element esential care se afla in spatele intregului concept de comunicare non-violenta. Practici comunicarea non-violenta doar in momentul in care intentia cu care pornesti in procesul de comunicare este ca atat nevoile tale cat si nevoile celeilate parti sa fie implinite.
Apoi, poti parcurge cei 4 pasi ai comunicarii non-violente:
1. Primul pas din comunicarea non-violenta este sa faci o observatie, sa spui persoanei cu care intri in procesul de comunicare care este observatia, ce anume s-a intamplat.
Este unul din punctele cele mai dificile, deoarece este dificil sa faci o observatie obiectiva, sa spui un lucru exact cum s-a intamplat. Prin observatie inteleg un enunt care sa fie eliberat de orice judecata, de orice etichetare a celeilate persoane. Exista un principiu foarte simplu: in momentul in care persoana din fata mea se simte atacata de enuntul meu, energia ei se va concentra in una din doua pozitii: fie va intra in defensiva, fie va contraataca. In nici unul din aceste cazuri relatia dintre noi nu va fi imbunatatita. Observatia ma duce catre un teren comun, ea este ce s-a intamplat, un lucru cu care sunt si eu de acord si cu care este de acord si persoana din fata mea. Abia din acel moment putem porni catre ceilalti trei pasi ai comunicarii non-violente. Observatia nu trebuie sa atace sub nici o forma persoana din fata mea.
2. Al doilea pas este pasul sentimentelor, este pasul in care eu imi dezvalui sentimentele fata de ceea ce s-a intamplat. Noi avem un limbaj al sentimentelor destul de redus si ar fi util sa-i invatam pe copii nostri sa-si identifice sentimentele. In acest pas, dezvalui putin mai mult din mine si imi exprim sentimentele fata de ceea ce s-a intamplat. Este un punct foarte important. Sentimentele nu trebuie sa fie mereu negative. Exista sentimente placute si sentimente neplacute si este foarte bine sa ne imbogatim limbajul cu ambele in aceeasi masura.
3. Pasul acesta este esenta comunicarii non-violente, este punctul in care ajungem la acel numitor comun, si anume ajungem sa ne vedem unul celuilalt ceea ce avem noi unic ca fiinta umana: nevoile. Asadar al treilea pas este pasul nevoilor. Ceea ce este esential in comunicare non-violenta este princpiul ca intotdeauna sentimentele mele nu sunt legate de ce s-a intamplat, nu sunt cauzate de o alta persoana ci sunt cauzate de o nevoie a mea care in momentul respectiv este implinita sau neimplinita.
4. Pasul numarul patru este pasul cerintei sau al strategiilor. De mult ori in viata de zi cu zi ne situam tot timpul la pasul numarul patru, si intotdeauna conflictele intervin la acest nivel al strategiilor. Conflictele nu intervin niciodata la nivelul nevoilor. La nivelul nevoilor putem rezolva un conflict, il putem aplana. Acesta porneste din faptul ca fiecare dintre noi are o intelegere diferita asupra a ceea ce trebuie sa facem. A face inseamna a adopta o strategie. La pasul numarul patru invat in primul rand sa fac o cerinta clara, sa-i cer celuilalt ce anume mi-ar trebui mie pentru ca nevoile mele sa fie implinite si astept o reactie de la el. La nivelul cerintei imi doresc ca celalat sa faca ceva pentru mine, doar daca la baza actiunii lui exista o nevoie de a contribui la binele meu, si niciodata din obligatie sau din vinovatie. Comunicarea non-violenta este o metoda de bun simt.
A: Ce facem noi cu aceasta comunicare non-violenta?
I: Alegem comunicarea non-violenta in momentul in care ne dorim sa relationam pe alte baze cu persoanele din jurul nostru, atunci cand ne dorim sa avem relatii satisfacatoare cu copii nostri, cu partenerii nostri de viata, cu colegii de serviciu. Acestea sunt punctele in care, in mod clar, comunicarea non-violenta a contribuit la viata mea si a altor persoane care au intrat in aceasta formare.
A: Ce faci tu, ca parte implicata atunci cand un coleg de serviciu nu isi doreste sa comunice non-violent?
I: Ceea ce este foarte frumos la comunicarea non-violenta este ca ea functioneaza daca macar una dintre parti cunoaste principiile si daca macar una dintre parti are intentia ca si nevoile mele si nevoile tale sa fie implinite. Este o diferenta, nu este vorba despre compromis. Comunicarea non-violenta pune pe acelasi plan al valorii, nevoile tuturor celor implicati in procesul de comunicare. In momentul in care deprind notiunile de comunicare non-violenta, invat atat sa-mi identific mie sentimentele si nevoile cat si persoanei din fata mea. Astefel incat, ajung sa pot ca dincolo de cuvintele unei persoane, indiferent de tonul pe care le rosteste, de cuvintele pe care le folosteste, sa fiu capabil sa identific sentimentele si nevoile celuilalt. Nu reactionez la cuvintele pe care le aud, ci reactionez la sentimentele si la nevoile pe care le aud in spate.
A: In relatia cu copiii exista vreo diferenta in comunicare?
I: Am observat ca de foarte multe ori aceste strategii nefericite au la baza iubirea fata de copii nostri.
As vrea sa atrag atentia asupra defintiei pe care o dam, asupra acestei denumiri pe care o alegem de „copil”. Ce inseamna cand spunem „copil”? Si sa ne intrebam daca ''copil'' este echivalent cu acordarea unei cantitati mai mici de respect?
Faptul ca o fiinta umana are o varsta mai mica decat noi, nu inseamna ca are dreptul la mai putin respect. Are aceleasi nevoi ca si un adult si cred ca toti parintii ar trebui sa se angajeze in a aborda un mod de comunicare care se bazeaza pe nevoile copiilor lor. Trebuie sa ne pregatim copii pentru a intra cat mai bine in viata. Un lucru pe care copii il demonstreaza in fiecare zi este acela ca recompensa si pedeapsa nu prea functioneaza desi sunt atat de raspandite. De fiecare data cand folosim aceste unelte copii au un mod de a ne demonstra ca ele nu functioneaza. Se ajunge la umilinte,la o relatie bazata pe minciuna, pe agresivitate in limbaj, insa exista o alternativa pentru toate acestea.
Sunt convinsa ca parintii isi doresc intotdeauna ce este mai bine pentru copilul lor, insa nu cunosc alte metode decat poate, acelea pe care si ei la randul lor le-au invatat de la parintii lor sau de la profesorii care i-au format.
A: Cum se poate face sa comunicam non-violent, sa nu aplicam sanctiuni, pedepse si alte metode de corectie?
I: Unul dintre cele mai puternice cuvinte ale unui copil este ''nu'', si foarte multa lume are tot felul de terorii in legatura cu acest ''nu'' spunand ca poate copilul vrea sa puna rabdarea la incercare, sa testeze limitele, insa de putine ori incercam sa ajungem la esenta acestui ''nu'', ce incearca copilul sa ne transmita in momentul in care refuza sa faca ceva. Recomandarea mea este sa incercam putin sa ascultam dincolo de cuvinte si sa ne dam seama de sentimentele si nevoile copilului si sa-l ajutam sa le identifice. Fiecare dintre noi doreste sa aiba o relatie solida bazata pe respect si compasiune. In momentul in care in ciuda unui ''nu'' tu iti obligi copilul sa faca o anumita actiune nu faci decat sa ii scazi respectul de sine, stima de sine, de multe ori sunt implicate umilinte acolo. Ceea ce propun eu prin comunicare non-violenta este un altfel de limbaj.
In momentul in care eu aleg sa comunic violent cu copilul meu, ceea ce se va intampla in momentul acela in functie de natura copilului meu, el fie se va revolta, fie se va supune dar motivul supunerii va fi teama de pedeapsa sau de a fi umlit. In momentul in care aplic o pedeapsa, atunci cand constrang, am adoptat cu copilul meu o relatie bazata pe lucruri dintre cele mai neplacute. O palma pentru un copil inseamna umilinta.
Ceea ce propun este sa identificam nevoia copilului nostru printr-un dialog cu el. Incepi printr-o observatie ''observ ca nu vrei sa iti faci tema'', doar atat. Dupa care trec la al doilea nivel: cel al sentimentelor si ii spun ''esti usor dezamagit pentru ca ti-ai dori ca in momentul asta sa faci altceva ?'' si imi dau seama din raspunsul pe care mi-l da copilul meu care este nevoia lui neimplinita in momentul in care ii cer sa faca un lucru si el nu il face. Este nevoie de autonomie. Asta inseamna sa ai puterea si sa ai libertatea de a-ti alege actiunile. Nu trebuie sa fiu de acord cu dorinta copilului meu, trebuie pur si simplu sa-i recunosc nevoia. Atunci cand copilul se simte ascultat exista mai putina rezistenta din partea lui. Intotdeauna o actiune umana este bazata pe o anumita nevoie. ltimul pas este pasul cerintei. In comunicarea non-violenta incerc sa fac o cerinta cat mai clara. Intotdeauna cerinta sa fie intr-un limbaj cat mai afirmativ. Ii spun copilului ce vreau sa faca, nu ceea ce nu vreau sa faca; sau ii pot cere copilului meu sa stam pur si simplu de vorba si sa ii spun sa isi faca temele si sa aiba timp sa iasa si in parc la joaca.
Comunicarea non -violenta este la baza o metoda foarte practica si foarte eficienta care se foloseste pentru a rezolva neintelegeri si pentru a imbunatatii relatii dintre parinti si copii, dintre cadrele didactice si parinti, astfel incat este o metoda care si-a demonstrat eficienta. Pe scurt, comunicare non-violenta este o metoda care ne ajuta sa cream si sa mentinem o legatura de calitate cu cei din jur si cu noi insine. Este o metoda care ne face viata mai frumoasa si mai satisfacatoare. O metoda care ne apropie mai mult de adevaratele noastre valori.
Mai multe despre Comunicarea Non-Violenta : w
