Copiii învață prin joc. Prin propriile descoperiri. Prin mânuirea obiectelor, prin crearea unui sistem care să adune în el imaginație, ingeniozitate, curiozitate și răbdare. Bucuria de a afla informații printr-un mod ludic, ce pare firesc, ușor, și mai ales plăcut, nu poate fi întrecută de nimeni și de nimic. Depinde însă, de modul în care adultul ghidează copilul. De libertatea de mișcare pe care i-o dă. De pârghiile pe care i le pune la dispoziție, pentru a putea beneficia de valențele extraordinare ale jocului în formarea sa de viitor adult.
Așadar, cum putem acționa pentru a clădi binele copilului, pentru a-i stârni imaginația, pentru a-l face să prindă drag de învățătură și până la urmă, pentru a-i stârni interesul pentru cunoaștere și pentru tot ceea ce ne înconjoară? Aflăm de la Dr. Psih. Costin Dămășaru, fondator & CEO al centrelor Veruvis & Veruvis Kids, invitatul Gabrielei Maalouf, psiholog, în cadrul podcastului NeureoXplorers, secretele creierului tău.
Copiii au o abilitate nativă de a învăța prin joc
„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare”, spunea Einstein. Și nu întâmplător, dacă stăm să ne gândim că în momentul jocului, al unei acțiuni ce face plăcere maximă, copilul își concentrează toată atenția, își focusează energia, creativitatea, își folosește deprinderile învățate și abilitățile dobândite. „Sistemul ludic reprezintă cel mai eficient mod de decondiționare și recondiționare a creierului. Învățăm prin joc. Copiii au această abilitate nativă de a învăța jucându-se. Toate animalele, mamiferele învață prin joacă. Omul capătă abilitățile de supraviețuire și evoluție prin intermediul sistemului ludic. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, din păcate, ne pierdem această dorință de a ne juca. Societatea, adulții pun adesea opreliști: „Lasă prostiile, gata cu joaca, treci și învață!”, am auzit, poate, în copilăria noastră, de atâtea ori. Complet greșit”, explică dr. Dămășaru, dacă stăm și ne gândim că în mintea unui copil se creează automat o antiteză între joacă-învățare. Frumos-urât. Plăcut-neplăcut. Ușor-greu. „Dacă joaca este ceva plăcut, sigur învățarea nu este”, ajung să gândească unii copii. Învățatul pare, în mintea lor, opusul jocului, al bucuriei. Se creează astfel, anumite conexiunii neuronale, care duc, până la urmă, la crearea repulsiei pentru procesul de învățare, ca fiind unul greu, urât, fără miză.
Educația trebuie îndreptată către interesele copiilor: mix între joacă și reguli
În realitate, așa cum spunea și Jean Chateau, „jocul este un impuls irezistibil, prin care copilul își modelează propria-i statuie”. Tocmai de aceea, ar trebui aplicat un sistem mai înțelept de lucru, centrat pe interesele și dorințele copiilor, pe aspirațiile și putințele lor. Altfel spus, aplicat în mod inteligent un mix între joacă și reguli, pentru a învăța eficient, cu rezultate. „Asta e secretul. Cu duhul blândeții, prin joacă, să-i facem pe copii să învețe de plăcere!”
Încă de când sunt mici, este bine să-i implicăm în treburile casnice. Fără însă a le trasa aceste sarcini ca fiind îndatoriri ce musai trebuie să le facă, ci mai degrabă, le prezentăm tot sub forma unui joc. A unui concurs. Când ești mic, totul trebuie învățat în joacă. Facem curățenie în joacă, strângem jucăriile tot sub forma unui joc și tot așa. Cine își face curat în cameră mai repede?, de exemplu. O abordare mult mai eficientă și mai plăcută, decât cea atât de uzitată, din păcate: „du-te să îți faci curat în cameră imediat, că altfel, nu știu ce o să pățești!”, ne exemplifică doctorul.
Este adevărat, din partea părinților este un consum energetic mult mai mare, însă beneficiile sunt certe și se vor vedea în timp. „La început, este doar joaca, pe măsură ce cresc, le impunem și reguli. În așa fel încât, atunci când copilul ajunge la școală, să știe că poate să fie o activitate frumoasă, benefică, dar care are și reguli, pe care trebuie să le respectăm. Pedagogii și părinții trebuie să facă un combinație între reguli și joacă, pentru că așa se învață cel mai bine. Uitați-vă la David Popovici, un tânăr extraordinar. Părinții au declarat în nenumărate rânduri că nu i-au impus nimic, nu l-au forțat. La început, totul a fost în joacă. L-au lăsat pe el să aleagă. Și pentru că a existat dorință și drag, a ales să continue”, spune specialistul și ne sfătuiește să lăsăm copiii să-și urmeze pasiunile.
Află mai multe despre rolul jocului în dezvoltarea copiilor urmărind discuția de mai jos cu Dr. Psih. Costin Dămășaru, fondator & CEO al centrelor Veruvis & Veruvis Kids:
„Neurodiversitatea vine în urma încercărilor creierului de a menține controlul în viață.”
Important este să-i învățăm și să-i educăm în așa fel încât să poată descoperi lucrurile pe care le fac cu plăcere. „Este imposibil să nu fie pricepuți la o activitate benefică, care să le devină meserie și sursă cinstită și sigură de venit. Cu cât vor face acel lucru cu plăcere, cu atât vor deveni mai buni în ceea ce întreprind”, spune Costin Dămășaru.
Copiii trebuie învățați de mici să fie atenți la tot ceea ce este în jurul lor. Numai așa își pot descoperi propriul drum, hobby-urile, pasiunile, pe de o parte, dar și comunitatea din care fac parte, oamenii ce le sunt în preajmă. Așa vor învăța cum să interacționeze, cum să ia atitudine, cu respect și bună cuviință. Cum să fie empatici și suportivi, mai ales cu cei ce nu sunt asemenea lor. Copiii atipici. Neurodiverși.
„Neurodiversitatea vine în urma încercărilor creierului de a menține echilibrul interior, de a menține controlul în viață”, explică conceptul Costin Dămășaru. „Aflat la confluența dintre nevoia de evoluție și de supraviețuire, tot timpul creierul va alege supraviețuirea în detrimentul evoluției. Creierul este format din peste 86 de miliarde de neuroni, care fac peste 60 de trilioane de conexiuni. Este uluitor. Fiecare element din exterior are capacitatea de a schimba această configurație, fie că sunt factori genetici, alergii, traume trangeneraționale, toate au un impact puternic asupra modului în care comunică acești neuroni”, consideră medicul, evidențiind că modul în care neuronii comunică dau măsura modalității în care copilul va gestiona ce este în exterior.
„Copiii sunt victime ale incapacității creierului de a găsi soluții la problemele cu care s-au confruntat”
Cercetările în domeniul medicinii au evoluat constant către modalități sigure și cu rezultate excepționale în ceea ce privește dezolvarea a noi modalități prin care putem ajuta copiii neurodiverși să-și controleze creierul și mintea, în așa fel încât să facă față normalității, așa cum este ea definită acum. „La Veruvis, asta facem: îi ajutăm pe copii, încet-încet, cu răbdare, să înțeleagă și să își controleze creierul și mintea ca să se apropie foarte mult de normalitate. Din punctul meu de vedere, un copil neurodivers nu este un copil bolnav. Este o victimă a noastră, a tuturor, a comunității, pentru că nu am fost în stare să creăm mecanisme care să îl ajute să își controleze creierul. Copiii sunt victime ale incapacității creierului de a găsi soluții la problemele cu care s-au confruntat. Și, mai cu seamă, a sistemului al cărui scop nu este să-i integreze pe acesti copii”, susține doctorul Dămășaru, care, a văzut, în practica sa medicală, nenumărate cazuri de copii care au reușit să își schimbe complet comportamnentul în urma sedințelor prin care au fost determinați, învățați să-și controleze creierul. Din păcate, acești copii au nevoie de susținerea societății, începând încă din clasele mici, primare, când este atât de important să fie acceptați în clase cu copii tipici, învățați, iubiți, ajutați să se integreze, să elimine simptomul, să elimine, pas cu pas, disfuncțiile, pentru a putea avea o viață normală.
Cât de mult afectează prezența unui astfel de copil într-o clasă tipică?
Adesea, cel care este cel mai mult afectat este chiar copilul atipic, dacă se va confrunta cu episoade de bullying, de respingere, de răutăți. Ca să putem supraviețui și apoi să evoluăm, a trebuit să stăm în grup cu cei ce erau asemenea noastră. Copiii au această trăsătură evolutivă foarte bine dezvoltată în a-i recunoaște pe cei care sunt ca ei și de a-i îndeparta pe cei care nu sunt ca ei, le pun porecle, devin foarte răi, ne spune medicul. „Nu putem să-i schimbăm pe ei. Trebuie să lucrăm cu neurodiverșii și să-i învățăm cum să își gestioneze emoțiile, frustrările, rușinea, simptomele pe care le au, astfel încât treptat, să înceapă să înțeleagă, de fapt, cât de frumoși, puternici și minunați sunt. Știu copii care au fost acceptați, după ce au fost antrenați de noi. Și-au dat seama că au ce să ofere, au început să aibă încredere în ei, să vadă în ei niște copii cu care merită să te joci, cu care poți să mergi la o petrecere, etc”.
Urmărește dialogul Gabrielei Maalouf cu Dr. Psih. Costin Dămășaru și află mai multe despre neurodiversitate:
Avem nevoie să ne acceptăm unii pe alții, să ne sprijinim, dacă vrem să trăim într-o societate care pune preț pe normalitate și pe buna cuviință. Pe respect și pe acceptare. Căci cea mai mare bucurie pentru un copil, și nu numai, este atunci când ești acceptat. Când ți se dă șansa de a putea face parte dintr-un grup, dintr-o comunitate care pune preț pe prietenie, pe respect și pe lucrurile ce trebuie să devină firești. Toate aceaste lucruri reprezintă, de fapt, combustibil pentru evoluție, fie că vorbim de nerodiverși sau copii tipici. Mai multe informații, care să ne ajute în demersul nostru de a fi mai buni, mai toleranți și mai apropiați unii de alții, găsiți accesând site-ul www.veruviskids.ro.
