Cum putem elimina disfuncțiile neuronale, doar observând modul în care creierul comunică?

Sau ”Pe mine nu mă interesează diagnosticul, ci modul în care creierul comunică!”

„Nu e nicio școală care să se ridice la înălțimea unui cămin decent și niciun profesor care să se ridice la înălțimea unui părinte virtuos”, spunea Mahatma Gandhi. Altfel spus, un părinte devotat, iubitor este ceea ce are nevoie un copil pentru ca el să fie bine. Ce se întâmplă însă, când pacea și seninătatea zilelor le este zdruncinată de diagnostice grele, ce pot anunța diferite întârzieri în dezvoltarea mintală a copiilor? Care este calea ce trebuie urmată, pentru a ne putea ajuta copilul? Diagnosticul poate fi asemenea unui verdict imbatabil sau putem spera la existența unei căi prin care putem schimba lucrurile?

Creierul are o capacitatea uluitoare de a se autovindeca, trebuie să știi doar cum să comunici cu el!

Diagnosticul poate fi, uneori, o etichetă. Un bandaj pus peste o rană supurândă, care însă nu a fost complet curățată. Pentru a se putea stabili clar calea ce trebuie urmată, e nevoie, câteodată, de o dezinfectare în profunzime a rănii, pentru ca întreg tabloul bolii să capete o cu totul altă semnificație. „Pe mine nu mă interesează diagnosticul, ci modul în care creierul comunică”, spune răspicat Costin Dămășaru, care a lucrat, de-a lungul timpului, cu peste 4000 de copii neurodivergenți, cu tulburări din spectrul autist, ADHD, sindrom down, dar și cu copii tipici.

„Trăim în epoca în care putem. Avem aparatura și cunoștințele necesare cu care să explorăm mintea umană. Ceea ce ne interesează pe noi este ceea ce se întâmplă în creier. Acolo se află cheia către rezolvarea problemelor noastre. Tocmai de aceea, la noi, la Veruvis Kids, folosim instrumente de ultimă generație și cât se poate de precise, precum Brain Map-ul, pentru a reuși să observăm cum comunică de fapt creierul fiecărei persoane în parte. Nu este un instrument de diagnostic, este mai mult de atât, explorează mintea umană și duce la identificarea modalităților non-invazive de accelerare a proceselor neuroplastice, care atenuează sau chiar elimină disfuncțiile”, ne declară dr. psih. Costin Dămășaru.

Informațiile oferite de Brain Map, cumulate cu cele date de către familie, duc la identificarea și la generarea unui protocol de antrenament neuronal non-invaziv, în așa fel încât copilul să gestioneze disfuncțiile identificare sau chiar să le elimine întru totul. Prin joacă, învățăm copilul cum să-și acceseze propriile resurse interioare.

„Peste 95% din cazuri au fost un succes, pentru că reușim să înțelegem în profunzime cum funcționează creierul, aducând laolaltă concepte precum: gândirea sistemică și neuroștiințele aplicate, care, împreună, ne arată o altă dimensiune de înțelegere a acestui instrument fascinant: creierul. La Veruvis Kids au venit copii care nu vorbeau sau copii cu manifestări din spectrul autist. După câteva sesiuni de Antrenament Neuronal aceștia au început să verbalizeze, să își gestioneze emoțiile, să creeze conexiuni mentale. Cum am reușit Îmbinând filozofia de înțelegere a creierului cu tehnologia de ultimă generație”.

Află mai multe despre bolile neurodivergente din discuția Gabrielei Maalouf cu Costin Dămășaru:

Nu există un termen de valabilitate pentru rețelele neuronale, ele se pot naște, se pot activa și se pot recalibra la orice vârstă.

Organismul uman a fost creat în așa fel încât să dispună de toate pârghiile necesare pentru a fi bine și pentru a se autovindeca. Gândirea pozitivă, o proiecție luminoasă asupra propriei noastre ființe, gândurile bune, aducătoare de sens, de curaj și de blândețe la adresa noastră pot fi vectori importanți în păstrarea bunăstării ființei noastre.

Avem un creier maleabil, capabil să transmită semnalele de care corpul are nevoie pentru a se putea vindeca. Neuroplasticitatea, de altfel, se bazează pe 3 principii majore.

Primul – generarea de noi neuroni, care se pot produce la orice vârstă. Dovada sunt studiile care arată ca 30% dintre neuronii adulților sunt silent neurones, adormiți.

Cel de-al doilea principiu face referire la mielinizarea tecii, face referire la viteza de reacție a neuronului.

Iar cel de-al treilea scoate în evidență capacitatea creierului de a crea noi rețele neuronale. Fără dubiu, toate acestea oferă posibilitatea ca la orice vârstă să îți poți antrena creierul și să elimini disfuncțiile. ”Exemplul viu al acestui concept este o clientă de 54 de ani, diagnosticată cu autism sever, care a reușit să vorbească pentru prima dată la vârsta de 53 de ani”, povestește specialistul.

Vom ajunge să fim cu adevărat bine, capabili să ne controlăm corpul, ca un sistem bine pus la punct, în momentul în care apelăm la metacogniție. Altfel spus, la capacitatea creierului de a vizualiza gândurile, de a se extrage din ele și de a le controla.

Căci emoțiile, vă vine a crede or ba, pot fi controlate, iar odată înțelese și interiorizate, ne pot ajuta în devenirea noastră ulterioară.

Emoția este un mesager al subconștientului

Știați, însă, că majoritatea dintre noi nu ne înțelegem de fapt emoțiile?

„Copiii dorm cu jucării de pluș, cu diferite obiecte dragi, în care investesc iubire, încredere, siguranță. Ei folosesc cortexul prefrontal pentru a da o valoare simbolică unor lucruri, care, în fapt, nu sunt încărcate cu emoții. Noi suntem cei care le investim cu emoții. Emoția este un mesager al subconștientului. Ca o emoție să își îndeplinească menirea de a te ajuta să ai o viață mai bună, să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău, este important să fii centrat pe tine, să comunici cu tine”.

Procedura nu pare deloc complicată. Capătă conotații puternice, greu pe aplicat, atunci când încerci să o folosești. În realitate, doar 2% dintre noi pot comunica real cu ei înșiși, pot reuși să scoată informația traumatică, să o asimileze și astfel, să evolueze. Ei sunt cei care dobândesc un limbaj interior eficient, înțeleg ce le transmite emoția. În schimb, restul de 98% se sperie, iar frica nu face decât să transforme emoția, dintr-un înger, într-un demon.

Emoțiile, prin exercițiu cu tine însuți, te pot ajuta să ai o viață frumoasă, plină de semnificație, numai dacă reușești să transformi demonul din tine în înger.

Mulți dintre noi numim anumite emoții ca fiind negative. Nu întâmplător, avem tendința de a le anula, de a le reprima. Însă, ceea ce noi nu știm este că în spatele acelor emoții negative se ascunde o informație ce te poate ajuta, însă acest ajutor vine numai dacă poți să asimilezi emoția respectivă. Singura cale către evoluție. În schimb, fugim de acest tip de emoții, fugim de noi, de gândurile noastre, care nu sunt atât de confortabile. Ne refugiem, de exemplu, în muncă, până când subconștientul reacționează.

„Putem apela la trei mari modalități care să deschidă calea comunicării cu subconștientul nostru: imaginația, simbolistica și visul. La Veruvis, folosim imaginația și simbolistica, iar acasă, clientul utilizează visul. Creăm canale de comunicare eficiente cu subconștientul, pentru a putea transforma un demon, o informație de care fugi, în înger, într-o informație care te poate ajuta în evoluția ta ulterioară. Putem reuși acest lucru, doar în momentul în care suntem echilibrați și centrați pe noi. Abia atunci putem fi ceea ce suntem meniți să fim: ființe frumoase, calde, echilibrate, care prosperă și cărora le este bine”.

Cum poate un părinte să-și ajute copilul de 2, 3 ani să-și îmbrățișeze emoția, când are tantrumuri?

Suntem 85% subconștient și inconștient. Tot ceea ce trebuie să facem este să-i transferăm copilului nostru, paraverbal și nonverbal, informația de care are nevoie. Când face un tantrum, rămâi calm. O atitudine la fel de agresivă și de agitată nu ar face decât să-i sporească starea. În schimb, o voce caldă, scăzută, răbdătoare ușor, ușor, îl va calma.

Este îndeajuns să îi transmiți că ești alături de el, că-l înțelegi. Validează-i emoțiile și starea de liniște se va instala și ea la scurt timp. „Este complet ineficient să țipi la el. Nu va înțelege nimic. El va vedea comportamentul tău. Atunci când copilul percepe că ți-e frică, și lui îi va fi frică. Când percepe informația cum că tu ești agresiv, va fi și el la fel. Anxietatea nu se moștenește, ci se învață. E o potențare reciprocă a agresivității”.

Este adevărat. Ne dorim ca cei mici să aibă parte de experiențe care să-i ajute să se cunoască, în primul rând pe sine, și apoi lumea în care trăiesc. Să își poată înțelege stările și să facă din emoțiile lor aliați, care să le sporească șansele la o viață cu sens. Avem toate pârghiile necesare să-i îndrumăm către lucrurile bune ce li se pot întâmpla în viață. Este necesar doar să știm să accesăm informațiile corecte și să le fim alături. Veruvis Kids poate fi un ghid de bază, cu ajutorul căruia să puteți înțelege că emoțiile noastre, pozitive sau negative, sunt, în realitate, aliații noștri, care ne pot ajuta să învățăm lecții de viață importante.

Află cum ne putem controla emoțiile din discuția Gabrielei Maalouf cu Costin Dămășaru, într-un nou episod NeuroXplorers:


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s