Jocul si joaca au fost destul de straine de mine.
Dincolo de anii copilariei mici cand ma jucam cu papusi si dincolo de joaca din fata blocului, care era limitata de ora de intrare in casa, am fost copilul serios, constiincios, cuminte, cu note mari si coronite. La 15 ani am inceput sa lucrez pentru a deveni independenta financiar si am renuntat de tot la orice joaca. Nu am avut copii mici in jur, iar cand am devenit mama am fost stangace in ale jucatului. Am invatat sa ma joc de la copilul meu si prin el. Astfel, am ajuns astazi sa imi hranesc nevoia de joaca si sa imi umplu cupa jucauseniei alaturi de ei.
Cred ca este foarte important sa ne conectam cu copiii nostri prin joc, important si pentru noi, si pentru ei, si pentru relatia noastra. Pentru ca am observat in jurul meu parinti care sunt reticenti in a participa la activitati alaturi de copii, am analizat putin situatia prin prisma mea de parinte, copil, pedagog.
Concluziile observatiilor si discutiilor au fost ca barierele pe care trebuie sa le invingem pentru a ne juca din nou sunt:
- Teama de ridicol.
- Rusinea de fi considerat copilaros.
- Teama de a fi respins, caci poate anterior am fost respinsi chiar de catre copil, care a preferat sa se joace cu celalalt parinte, sau de catre alti copii pe cand eram mici, sau chiar de catre parintii nostri atunci cand le ceream sa se joace cu noi…
- Faptul ca dupa ceva timp in care nu ne-am conectat cu ei, ne e tot mai greu sa ne apropiem de ei. Este ca atunci cand lasam masina iarna afara… cu cat a stat mai mult in frig si a fost pornita mai rar si motorul e mai rece, si cu atat mai greu va porni, insa odata pornita ne va oferi caldura necesara.
- Faptul ca ajungem sa privim copilul mai degraba ca pe o povara, decat ca pe o bucurie “cati bani cheltui pentru tine, si tie tot nu iti ajunge”; ii privim critic, mai repede decat curiosi…
- Si pana la urma abandonarea ideii ca a te purta ca un copil, este intotdeauna un lucru rau, dar si a prejudecatii conform careia jocul este rau, dupa o anumita varsta.
Si totusi cum ne jucam cu copiii nostri atunci cand nu ne vine natural?
- Joaca libera afara: parc, leagane, minge, sotron, trambuline, noroi;
- Jocuri de tip boardgame, carti de joc, in functie de varsta copilului, deci jocuri care vin cu instructiuni; Alor mei le plac maxim, si jucăm corect, nu ii las sa castige, doar ca mai trec cu vederea uneori cand mai uita sa dea un jeton, sau alte detalii minore intrucat nu vreau sa devina un moment de critica, ci unul de relaxare.
- Ateliere organizate de catre terti;
- Jocuri de constructie;
- Gatind ceva bun;
- Citind;
- Colorand.
Pe mine cel mai tare ma ajuta sa ma conectez cu copiii 3 tipuri de activitati libere:
-
activitati murdaricioase: cu noroi, cu nisip, cu apa, cu acuarele.
-
activitati galagioase: fie ca tipam in carusel in parcul de distractii sau cantam in parcare, eliminarea lui “nu ai voie sa tipi” este din start o punte intre noi;
-
activitati dure din zona de harjoneala: batai cu perne, rostogoliri in pat de gen Roly-Poly-Guacamole sau jocul inventat de mine, valurile marii – in care copilul sta pe spatele meu, eu intinsa pe burta in pat. Incep sa ma balansez usor, precum valurile mici ale unei mari linistite, apoi treptat marea se agita, valurile cresc si copilul se tine strans de mine pana cade evident pe pat.
Daca si tu te regasesti in cele scrise de mai sus, du-te si ofera-ti 10 minute de fericire, jucandu-te de-a marea cu copilul tau, sau ia-l mai devreme de la gradinita/scoala si mergi cu el in parc.
Pentru si mai mult timp de joaca in familie, sustine cu un like campania 1 Iunie Zi Libera.
Autor articol: Lucia Radu-Simota, Mamica Autentica
