Cum îți poți antrena creierul pentru a îndeplini obiectivul nostru major: cel de a fi fericiți?

Organismul uman este asemenea unei mașinării bine pusă la punct, construită impecabil, înzestrată cu toate mijloacele necesare pentru a se dezvolta și a deveni puternici și independenți. Deține, practic, toate pârghiile necesare pentru a putea să supraviețuiască și să reziste. Ba mai mult, creierul uman reprezintă un instrument ce este înzestrat cu resurse inimaginabile, de o complexitate extraordinară, care are puterea de a pune pe o cu totul altă traiectorie parcursul nostru neuronal, în cele mai neașteptate moduri. Detaliem toate aceste aspecte împreună cu Dr. Drd. Psih. Costin Dămășaru, fondator  & CEO al centrelor Veruvis & Veuvis Kids, invitatul Gabrielei Maalouf, psiholog, în cadrul podcastului NeureoXplorers, secretele creierului tău, găzduit de Itsy Bitsy.

Neuroplaticitatea se poate produce la orice vârstă

Așadar, nu trebuie să încetăm niciodată în a ne antrena creierul. În a-l ghida către lucrurile care ne pot fi de folos. Cu alte cuvinte, e păcat să nu profităm de una dintre caracteristicile sale: plasticitatea. Mai cu seamă că există studii serioase, care arată că neuroplasticitatea se poate produce și la 85 de ani, și la 90, atâta vreme cat ne dorim să accesăm această calitate a sa extraordinară.

„Este un mit să considerăm că doar până la 7 ani se pot schimba rețelele neuronale”, spune dr. Dămășaru. „Până la această vârstă, într-adevăr, se definesc șabloane comportamentale, cu rol determinant în gestionarea contextelor, dar și ele sunt plastice și, în funcție de cum lucrăm cu creierul nostru, putem să schimbăm aceste rețele neuronale. Reușim astfel, să colectăm, să procesăm și să utilizăm informația mult mai eficient și astfel, să evoluăm”, explică doctorul, care, de-a lungul timpului, a văzut în practica medicală, mii de cazuri de copii cu rezultate extraordinare, dar și de adulți, care au înțeles că există soluții, tehnici prin care putem să optimizăm creierul la orice vârstă. Până la 7 ani se creează așa numitele rețele neuronale primare, care, mai apoi, sunt ranforsate prin intermediul familiei și al grădiniței.

Creștem gradul de optimizare al creierului

Căci încă un mit cu care ne confruntăm este și acela de a considera că avem posibilitatea de a folosi doar 10% din creier. Nimic mai fals. În realitate, folosim 100%, oprimizat însă, în proporție de doar 10%. „La Veruvis Kids, tocmai asta încercam să facem: să creștem gradul de optimizare la 11,12, chiar 13%. Se produc adevărate miracole”, spune doctorul, căruia i-au trecut prin mâna peste 10.000 de pacienți, dintre care mai mult de jumătate, copii.

Află mai multe despre neuroplasticitatea creierului din discuția cu Dr. Drd. Psih. Costin Dămășaru, fondator  & CEO al centrelor Veruvis & Veuvis Kids:

Așadar, un lucru este cert: creierul este plastic și are capacitatea de a evolua la orice vârstă. Problemele apar însă, când ne confruntăm cu incapacitatea lui de a gestiona eficient contextele în care se află.

Creierul generează soluții pentru a ne ajuta să supraviețuim

„Pentru creier, obiectivul primordial este să te ajute să supraviețuiești. El generează soluții pentru a ne asigura supraviețuirea, în primul rând, cea fizică. Creierul dă o importanță mai mare integrității fizice decât integrității psihice. Dacă, după un eveniment traumatic, creierul va aloca resurse să vindece rana fizică, pentru cea psihică va rezerva resurse infinit mai puține. Cel care poate să bandajeze sufletul unui copil, în cazul unei traume, este adultul. Creierul se ocupă de fizic, noi, părinții, ne ocupăm de psihicul lor”, explică specialistul, modul în care creierul acționează. Încurajările, vorbele bune, conexiunea cu copilul, încrederea transmisă, alinarea și înțelegerea durerii, empatia, toate reprezintă mijloacele benefice cu care putem să fim alături de copii și să-i ajutăm să-și reconfigureze trăirile, emoțiile și să le canalizeze către zone în care să se simtă iubiți, ocrotiți și în siguranță. 

Cele mai importante cuvinte adresate sunt verbele

Creierul nostru are marele merit de a fi ”modelat”. Prin acțiuni bine direcționate, putem să eficientizăm activitatea lui și să o optimizăm. Când vine vorba de psihic, stă în puterea noastră, a părinților, de a vindeca rănile. „Modelăm creierul prin acțiunile noastre, și apoi, la final, prin verbele pe care le folosim. Să nu uităm că cele mai importante cuvinte pe care le adresăm copilului sunt verbele, pentru că ele fac referire la acțiune”, consideră doctorul.

Una din misiunile Veruvis & Veruvis Kids este aceea de a ajuta la augmentarea performanțelor neuronale. Altfel spus, deprinderea tehnicii de a comunica cu creierul nostru, pe limbajul lui, în așa fel încât să reușim să gestionăm singuri ”minunăția asta de organ pe care ni l-a dat Dumnezeu, care deține peste 56 de miliarde de neuroni, ce fac peste 60 de trilioane de conexiuni”.

Explicația poate părea complicată. În realitate, augmentarea performanțelor neuronale te învață, până la urmă, un singur lucru, cel mai important de pe pământ: ce este fericirea pentru tine. Te ajută să ștergi povestea pe care ți-o spuneai înainte și să o rescrii, dând o nouă definiție fericirii tale personale. Mai mult de atât, îți oferă și instrumentele necesare pentru a descoperi obiectivul corect, adică fericirea personală. Dar și resursele, mijloacele prin care să-ți îndeplinești această misiune. În final, va veni recompensa suprema. ”Atingând obiectivul corect, vei simți o binecuvântare, o bucurie, care deblochează energie stocată în diverse zone, în subconștient. Augmentarea performanței neuronale nu înseamnă că devii fericit imediat”, subliniază specialistul. „Înseamnă ca începi să vezi unde ești, care sunt resursele tale, care sunt traumele tale, pe care poți să începi să le rezolvi pentru a fi fericit”.

Atunci când începi să îți controlozi tu mintea, și nu ceilalți, (reclamele, mass-media, părinții, adulții din jurul tău, social media), augmentarea performațelor neuronale îți dă acces la cele mai profunde forme de energie stocată  în tine, care, odată asimilată, te ajută să evoluezi.

Aducem fericirea în plan fizic, învățând să controlăm mintea

„La Veruvis Kids, oferim posibilitatea de a vedea fericirea personală cu ochii minții și de a o aduce în plan fizic, concret, învățând să controlezi ceea ce nu este tangibil, mintea. Este un antrenament rapid și facil, pentru că îți dă posibilitatea să pătrunzi în tainele minții tale și, treptat,  să buchisești hieroglifele minții și să scoți la suprafață lecțiile, care, odată învățate, deblochează foarte multe părți din tine”, explica Dr. Drd. Psih Costin Dămășaru, menționând că este nevoie de minimum 15 ședințe de antrenament pentru a realiza acest parcurs, ce poate fi cu adevărat revelator.

Urmărește discuția cu fondatorul  & CEO al centrelor Veruvis & Veuvis Kids și află mai multe despre ce înseamnă augmentarea neuronală:

Copiii au nevoie de grijă, de atenție, de modele bune în viața lor, de susținere și încredere. Deținem toate pârghiile necesare prin care putem să avem grijă de noi și de mintea noastră, până în ultima zi a vieții. Depinde numai de noi să gasim modul în care ne antrenăm mintea și să avem dorința de a ajunge să găsim calea de a comunica cu creierul nostru și de a găsi, la capătul drumului fericirea pură, cea care ne împlinește. De sunteți interesați să descoperiți cât de complex este creierul uman, dar și tehnici și informații prin care putem crește procentul de optimizare a creierului, de a augmenta performantele neuronale, site-ul www.veruviskids.ro vă stă la dispoziție.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s